Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
09:02 17 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Poliţiştii au descoperit arme de vânătoare, mii de cartuşe şi păsări moarte Alţi zece cetăţeni italieni suspecţi de braconaj cinegetic (video)

ro

23 Oct, 2012 13:14 1361 Marime text
10 cetăţeni italieni, ce participau la partide de vânătoare în România, sunt suspectaţi de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Constanţa de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic. / În urma unei percheziţii, poliţiştii au indisponibilizat 15 de arme de vânătoare, aproximativ 2.000 bucăţi de muniţie şi 180 de ciocârlii împuşcate sau capturate în timpul partidelor de vânătoare.
 

Ieri, poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Constanţa, cu sprijinul poliţiştilor din Negru Vodă, au efectuat o percheziţie la o unitate hotelieră din Eforie Sud, unde se aflau cazaţi mai mulţi cetăţeni italieni suspectaţi că vânau ilegal în România şi deţineau arme şi muniţie fără respectarea prevederilor legale în vigoare.
 
 
Pe parcursul verificărilor s-a stabilit că cetăţenii italieni deţineau autorizaţii de vânătoare pentru specia ciocârlie pe un fond de vânătoare din localitatea Cotu Văii aparţinând A.V.P.S. Bucureşti, iar armele erau închiriate de la două societăţi comerciale din Arad şi Tulcea. În timpul percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 15 de arme de vânătoare, aproximativ 2.000 bucăţi de muniţie şi peste 180 de ciocârlii împuşcate sau capturate în timpul partidelor de vânătoare.
 
 
Poliţiştii continuă cercetările faţă de suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic. Amintim că zilele trecute, Dănuţ Vasile Miron, directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Constanţa, Luigi Sgobba, presupus afacerist internaţional, dar şi alte persoane au fost încătuşate într-un alt dosar asemănător. La finele acestor percheziţii, organele de anchetă au depistat 20 de italieni, care se aflau de câteva zile la vânătoare în zona Cernavodă.
 
 
În hotelul Domneasca au fost găsite 9 arme, 4.311 cartuşe şi un număr de 308 păsări vânate şi ţinute la congelator. Poliţiştii menţionează că, în data de 28 septembrie, a fost tranzacţionată ilegal cantitatea de 7.000 de cartuşe de vânătoare. Ei au surprins schimbul cu ajutorul aparaturii video. În hotelul Yahoo din Cernavodă au fost găsite 21 arme de vânătoare, 4.600 de cartuşe şi 798 de păsări vânate.  

Ti-a placut articolul?

Comentarii