Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:50 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițist local, cercetat pentru trafic de influență

ro

07 Oct, 2016 14:12 1554 Marime text
Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcției Generale Anticorupție - Serviciului Judeţean Anticorupţie (SJA) Botoşani, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani au efectuat, ieri, o percheziţie domiciliară, fiind vizată P.L., poliţist local al Poliţiei Locale Botoşani, cercetată într-un dosar penal sub aspectul săvârşirii înfracţiunii de trafic de influență în formă continuată.

În fapt, o persoană a depus denunţ la sediul SJA Botoşani prin care sesiza faptul că P.L. a solicitat şi primit suma de 1.500 euro pentru a interveni la anumite persoane din conducerea Poliţiei Locale Botoşani în vederea angajării denunțătorului ca poliţist local.

Cu ocazia percheziţiei au fost identificate înscrisuri care au permis extinderea cercetărilor, fiind înregistrate încă trei denunţuri privind alte fapte de trafic de influenţă.

În cauză, procurorul a dispus reţinerea numitei P.L. pentru o perioadă de 24 de ore, iar astăzi va fi prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii