Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:19 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română. 179 de persoane, puse sub supraveghere judiciară

ro

11 Nov, 2017 17:05 1783 Marime text
Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.            

În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 179 de persoane şi au fost înregistrate 18 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri.

În perioada 3 – 10 noiembrie a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 179 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.

Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 30 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu și faţă de 149 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Tot în această perioadă, la nivel naţional, au fost înregistrate 18 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri.

Astfel, măsura controlului judiciar a fost înlocuită, în 6 cazuri, cu măsura arestării preventive, în 7 situații a fost înlocuită cu măsura condamnării cu executare, într-un caz cu măsura condamnării cu suspendare, iar în 2 cazuri a fost înlocuită cu arestul la domiciliu.

De asemenea, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu arestarea preventivă, într-un caz și cu măsura condamnării cu executare, în alt caz.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii