Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:05 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polaris ecologizează malul lacului Tăbăcărie alături de elevii Colegiului Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu”

ro

18 Oct, 2016 12:25 2035 Marime text
Pe 20 octombrie, începând cu ora 10.00, Polaris M Holding, împreună cu elevii Colegiului Naţional Pedagogic “Constantin Brătescu”, vor demara o acţiune de ecologizare pe malul lacului Tăbăcărie. Acţiunea va avea loc în zona cuprinsă între Biserică Sf Mina, care reprezintă şi punctul de întâlnire al voluntarilor, şi Pavilionul Expoziţional.
 
Scopul acestei acţiuni de ecologizare îl reprezintă educarea şi sensibilizarea cetăţenilor cu privire la menţinerea unui mediu curat. Ecologizarea malului lacului Tăbăcărie, o arie naturală protejată la nivel naţional, a devenit o tradiţie anuală pentru compania Polaris, însă, din păcate, efectele ecologizării s-au dovedit a fi vizibile doar pe termen scurt.
 
Împreună cu elevii Colegiului Naţional Pedagogic, Polaris va curăţa deşeurile de pe suprafaţa lacului şi de pe spaţiul verde. Responsabilitatea faţă de mediu a companiei în cadrul campaniei de conştientizare “Curăţam Constanţa Noastră” este demonstrată prin suplimentarea de acţiuni de igienizare în zone în care obligativitatea contractuală este inexistentă. Astfel, Polaris sprijină zilnic aceasta campanie prin intermediul lucrărilor de salubrizare ce implică: suplimentarea numărului de echipaje, prelungirea programului de lucru, colectarea deşeurilor rezultate din igienizare spaţiilor curăţate de agenţii economici sau de către locatari, maturatul stradal şi transportul deşeurilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii