Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:44 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PNL vrea să ridice la 200 de lei alocaţiile pentru copii

ro

20 May, 2015 21:53 1311 Marime text
 
Deputatul PNL, Cristina Pocora, a afirmat, făcând referire la adoptarea proiectului privind dublarea alocației, că ținta este să ajungă la suma de 200 de lei, dar acesta reprezintă o etapă din acest proces.
 
”Amendamentul a fost dezbătut în Comisie și ieri, și acum o săptămână. Lucrurile s-au tranșat ieri. PNL a votat pentru amendament, PSD a votat împotrivă. Astăzi am ajuns la plen unde m-am adresat foarte cald și uman, și rațional colegilor mele. Acele date arată cum suntem noi România față de celelalte state în ceea ce privește alocația copiilor. Ținta noastră este să ajungem la 200 de lei pentru alocația pentru copii, dar este un pas. În bloc au votat amendamenul grupul PNL, au fost câțiva colegi de la minorități, doi colegi de la PSD. Am vorbit în plen cu colegii, am vorbit de la tribună, dar cred că fiecare dintre noi avem în audiență, avem copii. Toată lumea e de acord că suma de 42 de lei e o sumă infirmă, nu ai ce să îi cumperi copilului. Am văzut, Victor Ponta este împotriva creșterii alocației copiilor. Cred că trebuie să facem și lucruri care să-i vizeze pe cetățeni”, a declarat Cristina Pocora în cadrul emisiunii ”Ultimul cuvânt” difuzată la B1 TV și moderată de Cătălin Striblea.
 
Camera Deputaților a votat dublarea alocațiilor copiilor, de la 42 lei la 84 de lei. Au fost înregistrate 332 voturi pentru și două abțineri.

Sursa: b1.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii