Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:27 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Plaja din 2 Mai va fi curățată de 30 de tineri din cinci țări

ro

09 Sep, 2015 11:30 1041 Marime text
 
Vineri, 30 de tineri din Ucraina, Georgia, Bulgaria, Croația și România vor organiza o activitate de ecologizare a plajei din 2 Mai. Scopul activității este de a arăta cât de ușor este să fii voluntar, să produci o schimbare în comunitate și să trăiești într-un mediu curat. Întreaga comunitatea din 2 Mai este invitată să se alăture inițiativei, începând cu ora 17:00.

Cei 30 de tineri se află în 2 Mai pentru o perioadă de 10 zile (4-13 septembrie), în cadrul proiectului „Path to Volunteering”, implementat de Asociația ASK Yourself, finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. Scopul proiectului este de a încuraja tinerii să practice activități de voluntariat, să se implice în comunitatea în care trăiesc, să învețe să comunice eficient în echipe și să înțeleagă că tinerii sunt factorii schimbării. Pentru a învăța ce însemnă voluntariatul și care sunt beneficiile aduse de acțiunile de voluntariat, ei au participat la multiple activități în 2 Mai. Ziua de ieri, a fost dedicată activităților de lucru cu copiii - învățare prin joacă, pe plajă. Participanții au pregătit metode de învățare non-formală prin care au arătat unui grup de peste 40 de copii, cât de ușor este să înveți limba engleză, să lucrezi în echipă și să faci mișcare. Astăzi, participanții vor învăța ce este un stil de viață sănătos și cum putem opri consumul de alcool și țigări în rândul tinerilor. Ziua de joi este dedicată producerii schimbării, iar una dintre activități va consta în plantarea de flori în curtea școlii din 2 Mai. Printre activități nu va lipsi un flash mob de promovare a sportului: yoga și fitness pe plajă.   

Asociația ASK Yourself este o organizație non-guvernamentală, înființată la începutul anului 2015 ce are ca principal scop organizarea de proiecte și activități care vizează dezvoltare personală și profesională a tinerilor și adulților, încurajarea voluntariatului și a diversității culturale, prin utilizarea metodelor aparținând educației non-formale. Mai mule detalii despre asociație puteți găsi pe site-ul askyourself.ro.

Erasmus + este noul program al Uniunii Europene in domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului. Cu un buget total de 14,7 miliarde de euro pe o perioadă de șapte ani (2014 - 2020), Erasmus+ își propune să contribuie la dezvoltarea competențelor și angajabilității prin oferirea unor oportunități de educație, formare și activități de tineret sau sport. Puteți citi ai multe informații despre program pe site-ul erasmusplus.ro.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii