Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:01 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pictura zilei „Recuzită japoneză” de Theodor Pallady

ro

27 Aug, 2014 08:30 3290 Marime text
Contemporan cu Matisse, de care îl leagă şi o strânsă prietenie, pictorul Theodor Pallady este unul dintre cei mai importanţi artişti români. A studiat iniţial ingineria, ulterior, descoperindu-şi talentul la pictură cu Erwin Oehme, care îl îndeamnă să plece la Paris, unde va intra în contact cu artişti ai vremii şi, timp de doi ani, va studia în atelierul pictorului Aman Jean din Avenue de Saxe, alături de Matisse, Marquet, Guerin, Manguin.

Pictura lui Pallady vibrează atât prin culoare, cât şi prin formă. În decursul vieţii, a expus lucrări atât în ţară, cât şi în străinătate, la Ateneul Român, la Salonul din Paris sau din Londra. Printre operele lui Theodor Pallady se numără „Pod peste Sena", „Podul artelor", „Casa de la Bucium", „Peisaj din Iaşul de altădată".
În aprilie 1956, când împlinea 85 de ani, a fost distins cu titlul de Maestru emerit al artei, organizându-se Expoziţia retrospectivă „Theodor Pallady”. 
Theodor Pallady spunea despre sine „nu sunt modern, sunt din toate timpurile", în timp ce Tudor Arghezi mărturisea că „Pallady este delicat în nuanţe şi splendori fragile, (...) povesteşte tainele culorilor văzute pe dinăuntru, învăluite în borangic.”

Uleiul pe carton „Recuzită japoneză”, semnat în stânga, cu negru, TPallady, prezintă o compoziţie unitară şi bine structurată. Pe o masă acoperită de o pânză definită de linii intersectate, se află un şal, un evantai, o mască şi o casetă în lemn. Fondul este dominat de câteva construcţii geometrice, definite în planuri distincte cu ajutorul liniilor de haşură. Interpretarea motivului măştii oferă particularitate operei, înscriind-o în seria de lucrări rarisime cu mască. 
 
Sursa foto: wikiart.org
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii