Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:47 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Este oficial PICCJ redeschide un dosar al lui Băsescu

ro

25 May, 2015 20:00 1175 Marime text
 
Urmărirea penală pentru furt, furt calificat şi insultă pe numele lui Traian Băsescu, cu privire la faptul că fostul şef al statului a folosit, în 2007, apelativul „ţigancă împuţită" la adresa unei jurnaliste şi i-a luat telefonul, a fost redeschisă, potrivit romanialibera.ro. 

Astfel, judecătoria Sectorului 1 a constatat, astăzi, că ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) de redeschidere a urmăririi penale este legală şi temeinică.

Decizia magistraţilor este definitivă, motiv pentru care procurorii PICCJ pot relua cercetările în acest caz.

Luna aceasta, aceeaşi instanţă a dispus redeschiderea urmăririi penale şi în dosarul „Casa din Mihăileanu", anchetă ce vizează modul în care fostul şef al statului a obţinut, în perioada în care era primar, casa din strada Mihăileanu din Capitală, Traian Băsescu urmând să fie cercetat pentru abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii.



Sursa: romanialibera.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii