Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:43 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Piaţa Universităţii, blocată de mii de protestatari în cea de-a 22-a zi de proteste faţă de proiectul minier Roşia Montana

ro

23 Sep, 2013 02:03 3354 Marime text
Protestatarii, strânşi la Universitate, au pornit în marş, după ora 19.00, ocupând pe rând Bulevardul Carol, Bulevardul Pache Protopopescu, Şoseaua Iancului, Şoseaua Pantelimon şi Bulevardul Ferdinand, după care s-au întors la Universitate.
De la câteva sute, la începutul protestului, numărul lor a ajuns pe traseu la aproximativ 15.000, potrivit Mediafax.
În Piaţa Universităţii au ajuns, după ora 23.00, mii de oameni care au continuat protestul. În jurul troiţei eroilor Revoluţiei Române de la Universitate, unii au aprins candele. Protestatarii continuă să facă zgomot şi să se plimbe cu steagurile şi pancartele aduse.
Majoritatea protestatarilor sunt tineri, ca şi la manifestaţiile similare de până acum, printre ei regăsindu-se zeci de biciclişti. Mulţi părinţi cu copii în cărucior sau de mână au putut fi văzuţi de asemenea la protest.
În timpul marşului, manifestanţii au fluturat steaguri tricolore, au făcut zgomot cu tamburine şi peturi cu pietricele şi au scandat "Uniţi, salvăm Roşia Montană" şi "Ieşiţi din casă, dacă vă pasă".
De asemenea, ei au împărţit trecătorilor pliante cu informaţii privind proiectul minier şi le-au explicat de ce protestează. Mai mulţi bucureşteni au salutat convoiul, de la ferestre, unde au atârnat tricolorul.
Proteste similare au avut loc, duminică seară, şi în alte oraşe din ţară, printre care Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Iaşi, Braşov, Constanţa, dar şi peste hotare. Şi în judeţul Alba, în trei oraşe, respectiv Alba Iulia, Aiud şi Câmpeni, câteva sute de oameni au protestat, duminică seară, cerând respingerea proiectului minier de la Roşia Montană.
Tot duminică, 33 de mineri de la Roşia Montană au coborât din nou în subteran, pentru aproximativ trei ore, cerând demararea proiectului minier, pentru care au mai manifestat câteva sute de persoane în localitate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, duminică, la Roşia Montană, la ieşirea din galeria minieră Cătălina-Monuleşti, că cei care sunt împotriva proiectului trebuie să propună soluţii pentru locuri de muncă, el adăugând: "Nu poţi să fi numai aşa, Gică Contra".
 
Sâmbătă seară, mii de protestatari au format un lanţ în jurul Parlamentului, dându-şi mâna şi scandând "Uniţi, salvăm Roşia Montană".
În urmă cu o săptămână, în Capitală, aproximativ 15.000 de oameni au participat la marş, care s-a desfăşurat pe bulevardele dintre zonele Universitate, Unirii, Timpuri Noi, Mihai Bravu şi Tineretului, blocând în final Piaţa Universităţii.
Proteste similare au avut loc pe 15 septembrie în mai multe oraşe din ţară, printre care Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Suceava, Buzău, Constanţa, Timişoara, Sibiu, Târgu Mureş şi Braşov. De asemenea, au fost anunţate proteste şi la Budapesta, Londra, New York, Berlin, Amsterdam, Milano, Praga, Paris, Toronto, Viena şi Barcelona.
Din 1 septembrie, în centrul Capitalei şi în mai multe oraşe din ţară au loc zilnic proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.
Protestatarii din Capitală au blocat, în timpul nopţii, Bulevardul Regina Elisabeta şi alte artere importante, dar şi toată Piaţa Universităţii. De asemenea, ei au protestat la sediul Guvernului, al Parlamentului şi cel al Televiziunii Române.
Sursa: Realitatea.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Stefan 25 Sep, 2013 12:40 E destul de usor sa ma pun in locul protestatarilor dar si al minerilor din Rosia, ramasi fara loc de munca. Organizatorii protestelor din Piata Universitatii au antecedente in ceea ce priveste organizarea sau participarea la astfel de evenimente, dupa cum relateaza si Andrei Pop intr-unul din articolele sale.