Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:35 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 5.000 de absolvenți de clasa a VIII-a s-au înscris la Evaluarea Națională

ro

24 Jun, 2016 16:39 1390 Marime text
La Evaluarea Națională din acest an s-au înscris  5.618  absolvenți de clasa a VIII-a, care vor susține probele în 128 de centre de examen (unități  de învățământ cu personalitate juridică).

Prima probă a Evaluării Naţionale, de  limba şi literatura română, va avea loc  luni, 27 iunie a.c, urmând ca proba scrisă la matematică, să se desfășoare miercuri, 29 iunie a.c. Rezultatele vor fi afişate vineri, 1 iulie, până la ora 16,00.

Probele scrise încep la ora 9.00, iar accesul elevilor în săli este permis, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei respective, până la ora 8.30. Durata fiecărei probe scrise este de 120 de minute din momentul primirii subiectelor de fiecare elev.
În acest an, lucrările candidaţilor vor fi evaluate în centre zonale de evaluare din alte judeţe decât cele în care s-au susţinut probele.

Evaluarea Națională  pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul şcolar 2015-2016 se va desfășura conform următorului calendar:
 
27 iunie 2016  - Limba şi literatura română - probă scrisă
28 iunie 2016  Limba şi literatura maternă - probă scrisă
29 iunie 2016  Matematica - probă scrisă
1 iulie 2016  Afişarea rezultatelor (până la ora 16)
1 iulie 2016  Depunerea contestaţiilor (orele 16 - 20)
2-4 iulie2016  Rezolvarea contestaţiilor
5 iulie 2016  Afişarea rezultatelor finale după contestaţii
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii