Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:08 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 300 de persoane puse sub supraveghere judiciară, în ultima săptămână

ro

15 Mar, 2015 10:41 960 Marime text
Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.
     
Astfel, în perioada 6 - 13 martie, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 314 persoane şi au fost înregistrate 25 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară dispuse iniţial, cu alte măsuri.
 
Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse, conform unui comunicat al Poliţiei Române.
 
Poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 92 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu și faţă de 222 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.
 
Tot în această perioadă, la nivel naţional au fost înregistrate 25 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri.
 
Măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost înlocuită, în 8 cazuri, cu măsura arestării preventive, cu executarea pedepsei închisorii, în 13 cazuri, cu suspendarea executării pedepsei, într-un caz, iar în alt caz, cu măsura internării într-un centru de detenție.
 
De asemenea, în alte două cazuri, arestul la domiciliu a încetat ca urmare a condamnării cu executare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii