Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:18 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 20 la sută din populația adultă a României, afectată de obezitate

ro

03 Jul, 2015 15:00 1399 Marime text
Peste 20 % dintre români (21,3%) cu vârsta peste 18 ani suferă de obezitate, arată rezultatele studiului epidemiologic "Obezitatea în România", dat publicității vineri, într-o conferință de presă.

"Prevalența supragreutății este de 31,1% și cea a obezității 21,3%. Dacă adunăm aceste procente, vedem clar că o peste 50 % din populația noastră este are o greutate crescută", a declarat conf. univ. dr. Gabriela Roman, președintele Asociației Române pentru Studiul Obezității.

Conform cercetării, rata obezității crește o dată cu vârsta. Astfel că la adulții de până la 39 de ani obezitatea este prezentă la 9,9% dintre aceștia, procentul crește la 30,1% la grupa de vârstă 40 — 59 de ani și ajunge la 41,6 % la persoanele peste 60 de ani.

Studiul relevă că rata cea mai mare a obezității se înregistrează în Moldova, unde procentul este de 23,8%, urmată de Oltenia și Muntenia, unde prevalența obezității este de 21,3% și apoi de Banat, Crișana și Transilvania, unde procentul obezității este 18,8%.

În ceea ce privește rata supraponderii, tot în Moldova este și procentul cel mai mare de persoane cu supragreutate — 33,4 %, media pe țară fiind de 31,1%.

În Banat, Crișana și Transilvania prevalența supragreutății este de 28%, în timp ce în Oltenia și Muntenia este de 32,2%.



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii