Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:06 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 1,5 kilometri de plase de pescuit, confiscate de poliţiştii de frontieră

ro

15 Feb, 2016 11:43 2900 Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat, pe raza judeţelor Tulcea şi Constanţa, pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, depistând opt cetăţeni români care pescuiau în mod ilegal, respectiv transportau cu ambarcaţiuni, 27 de plase tip monofilament şi comercial, în lungime totală de 1.545 metri, 11 unelte de pescuit tip vintir, 33 kilograme de peşte şi 9,5  kilograme de icre din specia ştiucă.
 
• În data de 14.02.2016, în jurul orei 13.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Chilia au verificat, în zona canalului Central de pe raza localităţii Periprava, două ambarcaţiuni neînmatriculate în care se aflau un bărbat, în vârstă de 45 de ani, şi un altul, de 66 de ani, domiciliaţi pe raza judeţului Tulcea.
În urma verificării ambarcaţiunilor au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor patru plase tip monofilament, în lungime totală de 201 metri, trei unelte de pescuit confecţionate din fire torsionate de naylon, în lungime de 280 metri, 11 unelte de pescuit tip vintir, precum şi cantitatea de 8 kilograme de peşte.
Cu o zi mai devreme, în zona de competenţă a S.P.F. Chilia, poliţiştii de frontieră au mai ridicat în vederea confiscării 12 plase tip setcă monofilament în lungime de 748 de metri şi cantitatea de 13 kilograme peşte.
 
• În aceeaşi zi, în jurul orei 10.25, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial P.F. Tulcea aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe braţul Sf. Gheorghe, pe raza localităţii Murighiol, au oprit în vederea controlului, ambarcaţiunea condusă de un bărbat, în vârstă de 57 de ani, domiciliat pe raza judeţului Tulcea.
În urma controlului efectuat au fost descoperite, în chesonul de la pupa ambarcaţiunii, două sticle din plastic care conţineau cantitatea de 4,5 kilograme icre şi 12 kilograme de peşte din specia ştiucă,  pentru care conducătorul ambarcaţiunii  nu a putut  prezenta documente justificative.
 
• În data de 13.02.2016, ora 17.30, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Tulcea, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu  pe canalul Lipoveni  de pe raza localităţii Dunavăţu de Jos, a oprit în vederea controlului o ambarcaţiune tip lotcă condusă de un bărbat, de 41 de ani. În urma verificării ambarcaţiunii a fost descoperită cantitatea de cinci kilograme icre din specia ştiucă, pentru care persoana în cauză nu a putut  prezenta documente justificative.
 
• În data de 12.02.2016, în jurul orei 09.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Pardina i-au identificat pe lacul Fortuna, pe raza localităţii Mila 23, doi bărbați, unul de 33 de ani şi altul de 46 de ani, care pescuiau, dintr-o barcă din fibră de sticlă, cu şase plase tip setcă monofilament în lungime de 236 metri.
 
 • În aceeaşi zi, în jurul orei 19.45, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Cernavodă au verificat pe fluviul Dunărea o ambarcaţiune pescărească în care se aflau doi bărbați, de 39 de ani, respectiv 37 de ani, care pescuiau cu o plasă monofilament în lungime de 50 de metri şi una mixtă (aţă şi nylon) în lungime de 30 de metri, fără a deţine autorizaţie de pescuit.
 
În toate cazurile, cantităţile de peşte şi icre au fost predate spre valorificare unor societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar plasele şi uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea  confiscării.
Persoanelor în cauză, domicilate pe raza judeţelor Tulcea şi Constanţa, poliţiştii de frontieră le-au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor  de „pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit”, „deţinere şi utilizare a uneltelor de plasă de tip monofilament” şi „pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiţie şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală”.




sursa foto: gorjeanul.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii