Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:42 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 4. Edilul, ridicat din stradă de mascaţi Percheziţii la Primăria sectorului 5 şi acasă la Marian Vanghelie

ro

12 Mar, 2015 10:01 2216 Marime text
Procurorii DNA fac percheziţii în această dimineaţă la Primăria Sectorului 5, sediul Administraţiei Domeniului Public Sector 5 şi la locuinţa primarului Marian Vanghelie. Sunt vizate mai multe contracte care au fost acordate unei firme începând cu anul 2007, transmite gandul.info.

UPDATE 4, ora 13.45

Percheziţiile la casa lui Marian Vanghelie s-au încheiat, conform romaniatv.net. Cel mai probabil, acesta va fi dus şi la sediul Primăriei Sectorului 5, acolo unde procurorii DNA încă fac percheziţii. Totodată, sursa citată mai informează că Vanghelie a declarat că Oana Mizil nu are nicio legătură cu acest dosar.

Citeşte şi Marian Vanghelie, la B1 TV: „Bănuiesc că pot fi niște denunțuri. Nu ați auzit că am fost prins într-un flagrant, că am conturi”

UPDATE 3 ora 11.02

Oana Mizil, iubita lui Marian Vanghelie a ajuns la DNA, fiind citată de procurori. Nu se cunoaşte deocamdată în ce calitate.

Citeşte şi Oana Mizil și-a depus demisia din Parlament

UPDATE 2 ora 10.44 - Comunicatul oficial al DNA

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2007 – 2015.
 
În cursul zilei de 12 martie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate în municipiul București și județul Ilfov, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi a Grupului de Lucru pentru Combaterea şi Documentarea Infracţiunilor de Evaziune Fiscală şi Spălarea Banilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
 

UPDATE 10.36

Marian Vanghelie a fost luat de pe stradă de mascaţi, urcat într-o dubă a Poliţiei şi dus la domiciliu, unde au loc percheziţiile.

Sursele din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au precizat că percheziţiile vizează Primăria Sectorului 5 al Capitalei şi locuinţa edilului Marian Vanghelie, mai mulţi procurori deplasându-se şi la Administraţia Domeniului Public (ADP) Sector 5, precum şi la sediul firmei Calex Business.
Procurorii fac aceste percheziţii în legătură cu fapte care s-au petrecut din 2007 până în prezent, dosarul vizând lucrări publice care au fost atribuite în mod ilegal, au adăugat sursele citate.
Valoarea contractelor, spun surse din DNA, se ridică la două miliarde de lei.
Procurorii au mai făcut percheziţii, la începutul lunii septembrie 2014, la ADP Sector 5, într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 35 de milioane de lei,
Marian Vanghelie este primar al Sectorului 5 din anul 2000, el câştigând alegerile din poziţia de candidat al PSD. El a fost membru al acestui partid până în noiembrie 2014, când a fost exclus, alături de Mircea Geoană şi Dan Şova, în urma votului Comitetului Executiv Naţional al PSD.
Ulterior, în martie, Vanghelie şi Geoană au anunţat înfiinţarea unei noi formaţiuni politice, Partidul Social Românesc.

Sursa: gandul.info
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii