Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:24 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Percheziții la persoane bănuite de înșelăciuni în domeniul forței de muncă

ro

06 Apr, 2016 09:42 519 Marime text
 
La această oră, polițiștii din Prahova efectuează patru percheziții la locuințele unor persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 40.000 de lei, prin înșelăciuni în domeniul forței de muncă.

Din cercetări a reieșit că, în perioada iulie 2014 – ianuarie 2016, cei în cauză, în calitate de asociați sau administratori ai unei societăți cu sediul în Târgu Mureș, ar fi indus în eroare 27 de persoane în contextul negocierii unor contracte individuale de muncă. La angajare, părților vătămate le-ar fi fost solicitate sume cuprinse între 750 și 2.200 de lei, cu titlu de garanție la angajare și asigurare a autovehiculului pe care ar fi urmat să îl conducă.

Ulterior, sub diferite pretexte, li s-ar fi pretins alte sume de bani, până când victimele renunțau la acel loc de muncă, însă garanțiile inițiale nu le-ar fi fost restituite, fiind invocate nerespectări ale contractului de muncă.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat la 41.000 de lei.

Polițiștii vor pune în aplicare trei mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliției, pentru audieri.

La acțiuni participă și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale al Inspectoratul de Poliţie Județean Prahova.

Ti-a placut articolul?

Comentarii