Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:30 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziţii la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări

ro

17 May, 2015 08:12 1835 Marime text
În această dimineață, Poliția Română efectuează 80 de percheziţii în două județe și în municipiul București, la membrii unei grupări infracționale specializate în contrabandă cu ţigări.

La această oră, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice efectuează, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, 80 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Giurgiu şi Ilfov şi în municipiul Bucureşti.

Este vizată o grupare infracţională specializată în contrabandă cu ţigări.

Cercetările au relevat faptul că membrii grupării introduceau în țară țigările pe două filiere: o parte prin partea de nord a țării, din state non Uniunea Europeană (care erau vândute ulterior pe raza județului Giurgiu), respectiv din Bulgaria, prin intermediul unei societăți de curierat.

80 de persoane urmează a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliției al Județului Giurgiu, pentru audieri.

La acţiune desfășurată sub coorodonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu participă peste 350 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliției al Județului Giurgiu, împreună cu luptători S.I.A.S.- I.G.P.R. şi poliţişti din Ilfov.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. și al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii