Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:18 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții la membrii unui grup infracțional specializat în furturi. Ce au descoperit procurorii DIICOT

ro

10 Oct, 2017 20:49 1840 Marime text
Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. –S.T. Galați, cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române, au, efectuat 12 percheziții la membrii unui grup infracțional transfrontalier, specializat în furturi calificate.

La data de 3 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, în cadrul unei comisii rogatorii internaţionale, formulată  de Tribunalul de Mare Instanţă Besancon - Franţa, au efectuat 15 percheziţii domiciliare în județul Galaţi. Au fost vizate locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat şi tăinuire.

Membrii grupării sunt bănuiți că, în perioada aprilie 2015 - decembrie 2016, ar fi pătruns, prin efracție, în mai multe spații comerciale de pe teritoriul Franței, de unde ar fi sustras bunuri de peste 1.000.000 de euro.

În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate haine, bijuterii și parfumuri-bunuri susceptibile a proveni din furturi, precum și sumele de 5.515 euro și 13.500 de lei.

În urma investigaţiilor şi a probatoriului administrat, Tribunalul de Mare Instanţă din Besancon a emis mandate europene de arestare preventivă pe numele  a șase persoane, cinci bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 31 și 24 ani.

În urma acţiunii, au fost puse în executare 12 mandate de aducere.

La acţiune au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor judiciare franceze din cadrul Jandarmeriei Naţionale Besancon şi judecătorul de instrucție din cadrul Tribunalului de Mare Instanță Besancon.

Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Brăila și Vrancea, al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Galaţi și al jandarmilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii