Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:10 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală. Este vizat un hotel deţinut de Robert Negoiţă

ro

28 Sep, 2016 09:57 2203 Marime text
Poliţia Română descinde la punctele de lucru ale unor societăți comerciale care activează în domeniul construcției de ansambluri rezidențiale și hoteluri, într-un dosar de evaziune fiscală.
 
Ofiţerii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliţiei Române, efectuează, la această oră, două percheziţii pe raza municipiului Bucureşti și a județului Ilfov, la birouri și spații comerciale.
 
Potrivit Digi 24, este vorba de percheziţii la un hotel deţinut de Robert Negoiţă, primarul sectorului 3.
 
În cauză, se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de efectuarea de rambursări ilegale de TVA și de evaziune fiscală, fapte prevăzute și pedepsite de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, care au fost comise prin intermediul unor societăți comerciale ce desfășoară activități în domeniul construcției de ansambluri rezidențiale și hoteluri.
 
Prejudiciul estimat este de peste 5.000.000 de euro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii