Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:18 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Percheziții DNA la locuința din Snagov a omului de afaceri Remus Truică

ro

09 Dec, 2015 10:04 4111 Marime text
 
Procurorii DNA efectuează, astăzi, percheziții la domiciliul din Snagov al omului de afaceri Remus Truică, într-un dosar privind fapte de corupție, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.
 
Ancheta vizează retrocedări ilegale, conform acelorași surse.
 
Truică este fostul şef de cabinet al premierului Adrian Năstase. El este cercetat într-un dosar privind retrocedări ilegale, împreună cu autointitulatul prinţ Paul Lambrino.
 

UPDATE, ora 10.15:

Conform unui comunicat, procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Brașov, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2006 - 2015.

Astăzi, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în nouă locații situate în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. 

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. 


Sursa foto: ziuanews.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii