Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:02 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pentru că un judecător ar fi fost incompatibil DNA cere anularea deciziei în cazul femeii care ar fi şantajat-o pe Livia Stanciu

ro

30 May, 2015 10:17 1208 Marime text
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere anularea deciziei de achitare în cazul Marianei Rarinca, femeia judecată pentru că ar şantajat-o pe preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Livia Stanciu, procurorii motivând că judecătoarea Risantea Găgescu, care a făcut parte din completul de judecată, a fost în incompatibilitate.
Amintim că un complet de la Curtea de Apel Bucureşti, format din judecătorii Risantea Găgescu şi Damian Dolache, a decis definitiv, săptămâna trecută, achitarea Marianei Rarinca. Femeia, care fusese trimisă în judecată de procurorii DNA la 1 iulie 2014, sub acuzaţia că ar fi şantajat-o pe Livia Stanciu, a fost arestată preventiv timp de şase luni, pe durata anchetei şi a procesului. Potrivit stiri.tvr.ro, procurorii DNA au formulat o contestaţie în anulare a deciziei, motivând această cale extraordinară de atac cu incompatibilitatea în care s-ar fi aflat judecătoarea Risantea Găgescu. Judecătoarea Găgescu a candidat anul trecut pentru un post de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar a fost respinsă de o comisie din care făcea parte şi şefa ICCJ, Livia Stanciu. În cadrul interviului, cele două judecătoare ar fi avut un schimb dur de opinii juridice, după ce Risantea Găgescu ar fi afirmat că nu se oboseşte să facă cercetare judecătorească şi să administreze probe şi mai bine achită un inculpat dacă nu este sută la sută sigură de vinovăţia lui.
            Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, miercurea aceasta, Inspecţia Judiciară pentru a fi făcute verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei prin afectarea autorităţii puterii judecătoreşti şi decredibilizarea sistemului judiciar, după ce preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a cerut demiterea preşedintelui ICCJ şi a procurorului şef al DNA, Codruţa Kovesi.


foto: Şefa ICCJ, Livia Stanciu
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii