Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
17:03 24 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Pe mai multe avioane de pe aeroporturile din Franța s-au gasit mesaje în arabă

ro

28 Nov, 2015 18:53 749 Marime text
 
Pe patru avioane ale companiei britanice Easyjet și pe un avion al companiei spaniole Vueling, ce se aflau pe aeroporturi franceze, s-au descoperit graffiti în limba arabă, printre care cel puțin un mesaj de „Allah Akbar”, informează astăzi surse polițienești și aeroportuare citate de AFP.
 
Trei cazuri au fost descoperite pe aeroportul din Lyon și două cazuri la Roissy-Charles-de-Gaulle, în apropiere de Paris, potrivit unei surse din poliție, notează agerpres.ro.
 
Anchetatorii au emis ipoteza conform căreia mesajele au fost scrise înainte de sosirea acestor avioane pe platformele aeroportuare franceze. Însă, descoperirea mesajelor ridică întrebări privind nivelul de securitate de pe aeroporturi, comentează AFP.
 
„Echipa noastră de securitate este obișnuită să evalueze orice amenințare potențială” și aceste graffiti „nu au fost considerate o problemă de securitate nici de către noi, nici de autorități”, adaugă compania britanică într-un comunicat.
 
Însă sunt surse care afirmă faptul că graffiti-urile nu ar avea legătură cu atentatele acest lucru întâmplându-se de mai multe luni. Se pare totuș9i că aceste desene ar viza avioanele altor companii.


Sursa foto: airport-technology.com

Ti-a placut articolul?

Comentarii