Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:06 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 4 O femeie a murit iar trei bărbați au ajuns la spital în urma unui accident petrecut la ieșire din localitatea 23 August (galerie foto+video)

ro

02 Apr, 2016 20:08 6235 Marime text
 
În urmă cu câteva minute s-a produs un accident rutier la ieșirea din localitatea 23 August, pe DN 39, într-o curbă, la bifurcația cu stațiunea Olimp. 

În urma impactului, patru persoane au rămas încarcerate. 

La fața locului s-au deplasat un echipaj de la descarcerare, două ambulanțe SAJ, două ambulanțe SMURD și o autospecială PSI. 



UPDATE 4, ora 21.57:

Potrivit Serviciului Rutier Constanța, în această seară, în jurul orei 20.00, un bărbat de 46 de ani, din 23 August, a condus autoturismul marca Toyota Land Cruiser, pe DN 39, dinspre comuna  23 August către Mangalia, şi, ajungând în curba de la km 32+800, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă prin dreapta, unde s-a răsturnat.
 
În urma accidentului a rezultat decesul la fata locului a unei femei în vârstă de 48 de ani din Mangalia, pasageră pe locul din dreapta faţă, precum şi rănirea uşoară a conducătorului auto şi a unui bărbat de 50 de ani, din Mangalia, pasager pe locul dreapta spate.


UPDATE 3, ora 21.05:

 Potrivit martorilor de la fața locului, în mașină mirosea a alcool. 

Se pare că în „curba morții”, așa cum este denumit acel tronson de drum, șoferul a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, s-a răsturnat și a intrat într-un copac de pe marginea drumului. 



UPDATE 2, ora 20.32:
 

În mașină se aflau trei persoane. Una dintre ele, o femeie de aproximativ 45 de ani, a fost declarată decedată. Doi bărbați care se mai aflau în mașină au fost transportați la spital. Unul dintre ei are 45 de ani, este în stare stabilă și prezintă un traumatism craniofacial, iar celălalt în vârstă de 55 ani prezintă politraumă. Aceștia din urmă au fost transportați la Spitalul din Mangalia. 

Nu se știu cauzele producerii accidentului. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cum a ajuns mașina să se răstoarne. 
 

UPDATE 1, ora 20.28:

O persoană a fost declarată decedată. 

Sursa foto: ZIUA de Constanța





Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii