Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:40 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Partidul Ecologist Român „Nu avem în spate forţa financiară a unor companii, ci doar forţa cetăţenilor României”

ro

06 Dec, 2012 21:54 1775 Marime text

Partidul Ecologist Român se prezintă în fata electoratului la legislativele din 9 decembrie 2012 cu candidaţi care au înţeles necesitatea unui viitor european pentru România.

„Am desfăşurat în aceasta toamnă o altfel de campanie electorală, cu grijă pentru mediu, deci fără afişaj stradal, cu foarte puţine apariţii în mass-media, din cauza fondurilor şi cu întâlniri care au vizat aflarea problemelor specifice colegiilor electorale constănţene pentru dezbaterea modalităţilor de rezolvare. Am avut curajul să transmitem cetăţenilor că în probleme de administraţie locală prerogativele parlamentarilor nu le pot întrece pe cele ale aleşilor locali. De aceea am atras atenţia asupra diferenţei dintre promisiuni demagogice şi ceea ce se poate realiza cu adevărat. Viitorii parlamentari ai Partidului Ecologist Român îşi propun să iniţieze proiecte de legi care să permită transformarea agriculturii în prioritate naţională, având în vedere dezvoltarea serelor, refacerea cu sprijin european a sistemelor de irigaţii, combaterea deşertificării, utilizarea mijloacelor ECO şi a seminţelor nemodificate genetic. Prin atragerea de fonduri europene şi realizarea unor parteneriate public private va fi posibilă interesarea investitorilor de a dezvolta afaceri în cadrul cărora să fie exploatate intens în Dobrogea energiile eoliană şi solară. Vom sprijini dotarea şi dezvoltarea şcolilor, a bibliotecilor şi spitalelor şi vom iniţia demersuri pentru construirea unui spital pentru copii la Constanţa. Vom direcţiona eficient taxele existente pentru a proteja mediul, iar principiul poluatorul plăteşte va deveni o realitate. În parcuri n-au ce căuta construcţii nici private nici publice, iar pentru sănătatea constănţenilor, zonele verzi trebuie să atingă cel puţin normele europene. Legislaţia românească în materie de mediu trebuie armonizată cât mai rapid cu cea europeană şi aplicată cu stricteţe. Suntem conştienţi de fragilitatea ecosistemului şi a resurselor limitate şi de aceea căutăm formula unui echilibru între om şi natură. RECICLAREA şi colectarea selectivă a deşeurilor sunt activităţi care pot aduce bani cetăţenilor. Avem nevoie de o Românie curată, cu mediu protejat şi nepoluat, cu legislaţie în acord cu cea comunitară, cu oraşe sigure şi prospere, cu sate europene, cu agricultură şi industrie ecologice, cu medici în spitale moderne, cu turism istoric, cultural şi balnear, cu valori şi simboluri naţionale, cu politicieni oneşti, cu cetăţeni care să trăiască în armonie cu mediul înconjurător. Pe noi nu ne recomandă niciun primar, niciun preşedinte de Consiliu Judeţean, niciun soţ şi niciun tată. Nu avem în spate forţa financiară a unor companii sau grupuri de interese ci doar forţa cetăţenilor României", spune în comunicatul de presă al PER.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii