Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:51 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parteneriat MDRT – operatori, pentru promovarea litoralului romanesc

ro

08 Apr, 2010 17:07 886 Marime text

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a decis să încheie un parteneriat cu operatorii din turism pentru promovarea litoralului românesc, prin organizarea de evenimente şi acţiuni pe litoral, începând cu 1 mai, a anunţat azi ministrul de resort Elena Udrea.

"Consiliul Consultativ al Turismului a stabilit prin vot încheierea unui parteneriat între MDRT şi operatorii de turism în organizarea unor evenimente pentru 1 Mai, pe litoral românesc, şi în extrasezon, între 1 mai-15 iunie. Aceasta pentru că pe litoral există 40% din capacitatea de cazare din România", a declarat joi Elena Udrea.

Potrivit ministrului, caurmare a parteneriatului, ministerul se va implica în promovarea litoralului românesc. "MDRTvine să cofinanţeze, vine să sprijine nişte acţiuni, pentru a le veni în ajutor hotelierilor", a precizat Udrea.

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului a adăugat totoată că MDRT va primi zilele următoare oferteleoperatorilor pentru aceste evenimente.

"Am convenit că toate staţiunile trebuie să arate primitor. Cerem operatorilor să îşi pună la punct spaţiile de cazare, iar ministerul se va implica în ceea ce priveşte promovarea litoralului între 1 mai - 15 iunie, dar şi în post sezon. Este greu să ţii litoralul deschis în extrasezon. Cu atît mai mult cu cât începând din 18 mai vom avea turişti germani aduşi de TUI", a afirmat Udrea.

Potrivit ministrului dezvoltării regionale şi turismului, MDRT va încerca să facă parteneriate şi cu transportatoriii, pentru transport rutirer, pentru sprijinirea studenţilor care vor să vină pe litoral, "în aşa fel încât vacanţa de 1 Mai pe litoral să fie accesibilă tinerilor", a precizat Udrea.

Sursa: newsin.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii