Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:49 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parlamentul pregăteşte o lege care permite „cumpărarea“ de vechime în muncă

ro

11 Sep, 2016 23:02 2504 Marime text
O inițiativă legislativă care permite ''cumpărarea'' de vechime pentru persoanele care nu au stagiul de pensie complet se află pe ultima sută de metri în Parlament după ce a fost adoptată de Comisia de muncă a Camerei Deputaților, PNL urmând să decidă săptămâna viitoare dacă o susține.

''Este vorba despre cumpărarea de vechime pentru cinci ani pentru persoane care de exemplu nu au mai lucrat, nu au mai putut să lucreze sau s-au dus la muncă în străinătate și pentru această perioadă pot plăti ca să poată beneficia de pensie. Sunt oameni care au lucrat toată viața, dar nu au stagiul complet, le mai trebuie doi, trei, până la cinci ani și atunci există această posibilitate prin această inițiativă în așa fel încât să își poată completa, finaliza stagiul de cotizare astfel încât să beneficieze de pensie. Vom face o analiză la grup pentru a vedea dacă vom susține inițiativa în plen. Camera Deputaților este for decizional'', a declarant deputatul PNL Cristina Pocora.

În forma adoptată de Comisia de muncă, inițiativa legislativă prevede că ''persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia''.

Persoanele interesate ''să își cumpere vechime'' încheie un contract de asigurare socială, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a inițiativei legislative, potrivit Rapotului adoptat de deputații din Comisia de muncă.

Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuției de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială și ultimii 5 ani anteriori acestei date.

Plata contribuției de asigurări sociale ar urma să fie făcută într-o singură tranșă sau eșalonat, în tranșe lunare, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a inițiativei legislative, potrivit sursei citate.

 "Contribuția de asigurări sociale datorată se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuției de asigurări sociale pentru condiții normale de muncă, reglementată de legislația în vigoare pentru fiecare dintre luna/lunile din perioadele pentru care se solicită efectuarea plății în vederea considerării stagiului de cotizare în sistemul public de pensii. Baza lunară de calcul prevăzută o constituie cel puțin valoarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, reglementat de legislația în vigoare pentru fiecare dintre luna/lunile din perioadele pentru care se solicită efectuarea plății contribuției de asigurări sociale. Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este cel aprobat prin hotărâre a Guvernului. Baza lunară de calcul nu poate fi mai mare decât valoarea corespunzătoare a de cinci ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, iar valoarea câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este cea prevăzută în actele normative în vigoare la acea dată. Cota de contribuție de asigurări sociale care se utilizează la calculul contribuției de asigurări sociale datorate este cea prevăzută în actele normative în vigoare la acea dată", prevede proiectul de lege adoptat de Comisia de muncă.

Raportul adoptat marți în Comisia de muncă a Camerei Deputaților cu majoritate de voturi (un vot împotrivă) a comasat trei propuneri de lege care au avut ca obiect crearea unor oportunități de asigurare pentru persoanele care nu au calitatea de pensionari și care nu au fost asigurate în sistemul public de pensii, prina fiind depusă în anul 2011 de 4 deputați PNL (Câmpeanu Mariana, Florea Damian, Pocora Cristina-Ancuța, Tușa Adriana Diana), urmată de o inițiativă a deputatului UDMR Kerekes Károly, în anul 2012, căreia i s-a adăugat o propunere de lege, în anul 2015, semnată de parlamentari de la toate partidele politice, inclusiv neafiliați.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii