Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:22 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parlamentarii şi-au votat pensii mai mari

ro

15 Dec, 2015 23:43 1358 Marime text
Legea pensiilor speciale a fost respinsă de preşedintele Klaus Iohannis, retrimisă în Parlament şi votată astăzi din nou. Legea a trecut cu 287 de voturi pentru, unul împotrivă şi cinci abţineri.
 
Prin urmare, aproape 300 de senatori şi deputaţi s-au pronunţat pentru pensii speciale. Sumele sunt cuprinse între 1.500 și 4.400 de lei. În semn de protest, liberalii au ieşit din sală înainte sa înceapă votul. 
 
Singura modificare de substanță adusă de parlamentari după ce președintele a trimis legea la reexaminare se referă la perioada la care o persoană trebuie să ocupe un fotoliu de parlamentar pentru a putea să beneficieze de aceste privilegii în momentul în care iese la pensie. În forma inițială legea prevedea șase luni dintr-un mandat de patru ani, iar în forma adoptată astăzi de Camera Deputaților și Senat se spune că o persoană poate beneficia de pensie specială dacă ocupă fotoliul de parlamentar pentru cel puțin patru ani, adică un mandat întreg, notează digi24.ro.
 
Legea merge acum la promulgare.
 
Sursa foto: jurnalmm.ro  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii