Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
18:19 17 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Parfumuri, produse cosmetice, încălțăminte și piese auto, descoperite în cala unui autocar ce transporta persoane

ro

11 Jun, 2016 10:03 1797 Marime text
Polițiștii din Giurgiu au confiscat 320 de parfumuri și produse cosmetice susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproape 85.000 de lei, precum și încălțăminte și piese auto. Bunurile au fost descoperite în cala unui autocar care transporta persoane pe ruta Turcia - România.

În urma verificărilor, în cala autocarului, au fost descoperite încălțăminte, piese și componente auto, care ar fi fost sustrase de la controlul vamal efectuat la intrarea pe teritoriul României.

De asemenea, polițiștii au descoperit 320 de parfumuri și produse cosmetice cu însemnele unor mărci protejate pe teritoriul României, în valoare de aproape 85.000 de lei, cu privire la care există suspiciuni de contrafacere. Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Din cercetări a reieșit că, produsele achiziționate din Istanbul – Turcia pentru a fi  comercializate în România, ar fi aparținut unui bărbat de 57 de ani.

În cauză se continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale, sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similar.

De asemenea, se continuă verificările pentru a se stabili dacă se întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă, inspectorii vamali urmează să stabilească valoare pieselor și componentele auto, precum și a articolelor de încălțăminte.

Imaginea are scop ilustrativ.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii