Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:51 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pacienții cu cancer, puși pe drumuri Cezar Irimia acuză - „Autoritățile locale nu s-au implicat. Nu au avut grijă de bolnavii din Constanța“

ro

02 Apr, 2016 14:14 2209 Marime text
Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC), Cezar Irimia, este revoltat de situația în care au ajuns bolnavii de cancer din Constanța, care vor merge în alte județe pentru ședinte de radioterapie. Singurul aparat de radioterapie de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, care foloseşte cobalt, şi-a oprit activitatea.

„Doborgea ar fi trebuit să aibă minim cinci aparate de radioterapie la un milion de locuitori. Și noi avem un singur aparat. Este jenant. La Constanța se știa de mai mult timp că acel aparat va ieși din uz, că CNCA (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare) nu-i va mai da autorizație. Autoritatea locala trebuia să se implice de acum doi trei ani în soluționarea acestei probleme. Deci nu s-au implicat, nu au investit bani și mint cu nerușinare. Nici privatul nu vine în Constanța. Pentru 10 pacieniți nu investește nimeni. Vicepreședintele CJC Constanța (Cristinel  Dragomis - n.r.) minte și este iresponsabil, pentru că nu a avut grijă de pacienții din Constanța. Județul Constanța ar un potențial financiar mare și nu ar fi fost o problemă achiziționarea unui astfel de aparat de ultimă generație, care costă 2-3 milioane de euro. Având buncăr acolo și specialiști se putea continua pentru pacienții din Dobrogea acest procedeu de radioterapie.  La Constanța nu sunt 10 pacienți bolnavi de cancer. Eu sunt dintr-o comuna din Brașov, acolo sunt 10 pacienți bolnavi de cancer, nu în toată Dobrogea. La nivelul Dobrogei nu sunt 10 pacienți. Se minte. Este o afirmație populistă, demagogică și fără pic de respect față de cetățeanul din Dobrogea. Eu pot să acuz conducerea CJC de indolență și de lipsă de responsabilitatea față de cetățenii Constanței. Degeaba vicepreședintele CJC se scuză, în timp ce pacienții cu cancer au rămas fără medicație.  Raditerapie nu există! Despre ce vorbim la nivel de Constanța? Lipsă de responsabilitate. Managerul spitalului s-a mulțumit să facă memorii acum doi ani, la care nu au primit răspuns. Miniștrii și managerii spitalelor sunt numiți politic, duin păcate. Unde a ajuns politizarea exesiva?”, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanța, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC), Cezar Irimia.
 
El a solicitat o întrevedere cu șeful statului Klaus Iohannis, iar dacă nu va reuși, are în plan să spună suferința bolnavilor de cancer din România și forurilor direct răspunzătoare din Europa. Cezar Irimia nu este optimist în ceea ce privește rezolvarea problemelor din Sănătatea românească, dimpotrivă, el crede că în față se află o prăpastie uriașă.

Citeste si:

Spitalul Judeţean Constanţa, „privatizat“ bucată cu bucată După imagistică şi laborator, se concesionează radioterapia
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii