Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:53 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Pacientele cu cancer la sân, consiliate de asociaţia „Susan G Komen for the Cure“

ro

04 Apr, 2012 16:20 905 Marime text

Asociaţia Americană „Susan G Komen for the Cure", lider mondial în lupta împotriva cancerului de sân a lansat în 2007 în 10 ţari din lume, inclusiv în România „Iniţiativa Globală privind conştientizarea asupra cancerului de sân". Iniţiativa a urmărit atragerea de organizaţii şi indivizi din fiecare ţară , care instruiţi, să devină activişti în lupta împotriva acestei maladii. Din România au fost implicate în aceasta iniţiativă judeţele: Braşov, Constanţa, Cluj, Târgu Mureş şi municipiul Bucureşti. În Constanţa s-au derulat trei proiecte, două vizând implicarea comunităţii în conştientizarea asupra cancerului de sân, coordonate de Liga Femeilor şi unul pentru extinderea numărului grupurilor de sprijin coordonat de asociaţia Parteneri în Progres. Parteneri strategici în aceste proiecte au fost World Vision prin centrele comunitare din Cogealac şi Cobadin şi reţeaua Biblionet din judeţul nostru. Au fost formaţi un număr de 34 de promotori şi s-au derulat sesiuni de informare în 10 localităţi din Constanţa. S-au înfiinţat trei noi grupuri de sprijin pentru supravieţuitoarele cancerului de sân din care unul în cadrul bibliotecii din Techirghiol. Au fost elaborate materiale de referinţă pentru sustenabilitatea şi replicarea proiectelor. Au fost elaborate numeroase pliante şi materiale care să ofere informaţii utile cu privire la cancerul de sân tuturor femeilor, atât celor nou diagnosticate cât şi femeilor cu suspiciuni de cancer de sân. Toate aceste materiale şi experienţa acumulată stau la dispoziţia tuturor celor care vor să se implice în aceasta amplă şi importantă acţiune menită să conducă la diagnosticarea în stadii precoce a cât mai multor cazuri de cancer de sân. Proiectul aflat în desfăşurare a vizat pe de o parte instruirea a 120 de asistenţi medicali de pe lângă medicii de familie în acordarea de servicii pacienţilor cu cancer, şi pe de altă parte extinderea numărului de grupuri de sprijin în biblioteci după modelul bibliotecii din Techirghiol, în judeţele Constanţa şi Tulcea. În cadrul proiectului au fost recrutaţi şi instruiţi 62 de voluntari din rândul bibliotecarilor, asistenţilor medicali şi psihologilor pentru a deveni resurse de informaţie în ceea ce priveşte cancerul pentru comunităţile din Constanţa, Mangalia, Negru Vodă, Medgidia, Babadag, Tulcea, Sarichioi, Greci, şi Chilia.

Ti-a placut articolul?

Comentarii