Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
20:00 19 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ordinea.ro Retrocedarea pe acte false de la Mihail Kogălniceanu

ro

29 Jan, 2016 10:33 2825 Marime text
În timp ce presta activităţi de cazare şi cattering pentru militarii americani din baza de la Mihail Kogălniceanu, o companie a fost târâtă într-un scandal judiciar şi mediatic de proporţii, scrie ordinea.ro. Proprietarii companiei, împreună cu primarul localităţii şi aproape toţi consilierii locali în funcţie, au dat cu subsemnatul la mai toate organele de anchetă din Constanţa: la Parchetul Judecătoriei, la DNA şi ulterior la parchetele Tribunalului şi Curţii de Apel. În acel dosar penal, deschis în 2009, s-au instituit sechestre asupra averii suspecţilor şi s-au efectuat mai multe expertize tehnice judiciare, întreaga investigaţie durând ani de zile. Au fost ani în care presa a relatat pe larg situaţia, uneori aducând direct acuzaţii de natură infracţională. Dar la final, în iulie 2015, acuzaţiile s-au prăbuşit ca un castel de cărţi, sub presiunea expertizelor multiple care se încăpăţânau să spună un adevăr diferit faţă de alegaţiile aşa-zisei părţi vătămate. Chiar şi după acel deznodământ presa a mai publicat titluri precum acesta: „Fostul primar şi consilierii din Mihail Kogălniceanu au primit NUP după ce au vândut terenul de sub hotelul Emi deşi era revendicat”. Simţul critic ne spune că pretenţia oricui de a pune mâna pe un teren de sub o construcţie ridicată legal este, din capul locului, deplasată. Căci toate legile din domeniul retrocedării de imobile, din 1991 încoace, se bazează pe filozofia simplă şi pe înţelesul oricui: nu se retrocedează în natură, foştilor proprietari interbelici, terenurile pe care s-au construit şosele şi autostrăzi, fabrici, uzine, aeroporturi, blocuri şi alte clădiri. Cum Dumnezeu s-a ajuns ca, în mintea unora, aceste excepţii absolute să devină regulă? Vă mai amintiţi de personajul acela care îngrădise o bucată dintr-un drum naţional, blocând traficul, pe motiv că terenul afectat utilităţii publice aparţinuse, înainte de război, bunicului său? Dar de sediul RATC Constanţa care a fost pur şi simplu ras de pe faţa pământului, după ce terenul de sub el a fost retrocedat foştilor proprietari interbelici? În mod paradoxal, avocatul care a obţinut tranzacţia extrajudiciară cu Primăria lui Mazăre de demolare a sediului RATC este cel care a reprezentat-o şi pe reclamanta din cazul Hotelului Emi din Mihail Kogălniceanu. El se numeşte Ionel Haşotti şi este, de departe, cel mai mare expert în retrocedări din Constanţa. La fel de paradoxal, fratele domniei sale este senatorul de o viaţă Puiu Haşotti, care deşi a participat la elaborarea legislaţiei din domeniul retrocedărilor, n-a reuşit să-i destăinuie filozofia simplă a acestor legi.
 
Dovada că Arhivele aveau un singur exemplar al unui act din 1949
 
Tot balamucul a început în anul 2006. Deşi se împliniseră 15 ani de când ar fi avut dreptul legal să solicite retrocedarea proprietăţii confiscate familiei sale de regimul comunist, Elena Mitrofan din Mihail Kogălniceanu s-a socotit că niciodată nu e prea târziu. Deja îl cunoştea pe avocatul Ionel Haşotti, care o reprezenta în demersuri similare, prin care urmărea, împreună cu o verişoară, să retrocedeze şi terenul de sub cariera minieră activă de la Sibioara, teren exceptat şi el prin lege de la retrocedare, aşa cum am arătat în amplul serial dedicat acestui subiect. În cazul de faţă, „moştenitoarea” s-a înarmat cu un document emanat de la Arhivele Naţionale, respectiv un Act de Schimb încheiat pe 9 septembrie 1949 la Judecătoria Rurală Mihail Kogălniceanu. Potrivit acelui document de epocă, un judecător popular, pe numele său Eugen Gumă, atesta că în faţa sa se prezentase Gheorghe Nicolae, un delegat de la Ministerul Agricol, împreună cu Tudorancea N. Maria prin fiul său T. Tudorancea din comuna Mihail Kogălniceanu jud. Constanţa. Funcţionarul ministerial şi fiul Mariei Tudorancea prezentaseră judecătorului popular un Act de Schimb, unul singur, subscris de avocatul constănţean Gheorghe Bulgărea.
 
În Procesul-Verbal întocmit de judecătorul popular se atesta că părţile „au subscris în prezenţa noastră şi al doilea exemplar al actului, care se va păstra la dosar, iar noi am vizat ambele exemplare spre neschimbare”. Aşadar, un singur exemplar a fost păstrat la Judecătoria Rurală Mihail Kogălniceanu, ajungând ulterior în custodia Arhivelor Naţionale, după preluarea fondului documentar. Reţineţi: un singur exemplar! Acest unic exemplar păstrat la Arhive atesta că Tudorancea N. Maria prin fiul său T. Tudorancea ar fi dat Statului un teren de 0,2900 hectare cu vecinătăţile: la nord – linie; la sud – linie; la est – B. Teşeleanu; la Vest – plantaţie. Statul oferea la schimb un teren cu aceeaşi dimensiune, dar vecinătăţile nu se mai pot distinge datorită scrisului suprapus şi îngroşat.
 
Un expert miop nu vede clădirile de pe teren
 
Elena Mitrofan a depus la Comisia Locală de Fond Funciar Mihail Kogălniceanu acest înscris emanat de la Arhive, împreună cu mai multe declaraţii notariale ale unor terţi. Analizând documentele şi neînţelegând nimic din ele, Comisia i-a cerut să vină cu o expertiză extrajudiciară care să stabilească amplasamentul terenului, în funcţie de coordonatele cadastrale. Femeia a urmat calea indicată şi l-a angajat pe expertul Aurel Popovici. La capătul misiunii sale, expetul a întocmit un plan de situaţie, în interiorul căruia a desenat un patrulater, socotind că în acel loc s-ar afla fosta proprietate, adică în sudul localităţii Mihail Kogălniceanu, în zona Hotelului Emi deţinut de firma Cargo Romena SRL. Din schiţa expertului reieşea că terenul era liber de sarcini şi neafectat vreunei construcţii (la fel cum procedase un alt expert magnific şi în Cazul Carierei Sibioara). Dar în realitate, aşa cum avea să se demonstreze ulterior de experţii judiciari, în limitele stabilite se găseau cinci corpuri de clădiri, cu toate aflate în proprietatea Gabrielei Enache, asociată în firma Cargo Romena.
 
Enache cumpărase clădirile în anul 2001 de la Administraţia Finanţelor Publice Constanţa, care le scosese la licitaţie ca etapă din procedura de recuperare a creanţelor de la Agrotransport SA. Clădirile existau în teren din anii 60, când se înfiinţase întreprinderea de stat Agrotransport din Mihail Kogălniceanu, pe un teren care anterior făcuse parte din trupul de pădure al localităţii („plantaţia” din Actul de Schimb adus de la Arhive). După dobândirea clădirilor, Gabriela Enache a transmis folosinţa lor firmei sale, Cargo Romena SRL, prin contract de comodat încheiat pe un termen de 20 de ani. Cargo Romena deţinea în vecinătate, tot din anul 2001, un teren în concesiune, de 225 de metri pătraţi, pe care îl obţinuse în vederea construirii Hotelului Emi. În 2003, suprafaţa concesiunii a fost majorată la 9.827,64 mp, cu acest titlu fiind incluse în folosinţa firmei şi terenul mai amplu pe care se aflau clădirile cumpărate de Gabriela Enache.
 
Un fals de zile mari: Actul de Schimb ieşise din copiator cu scrisul diferit
 
Aşadar, expertul extrajudiciar angajat de Elena Mitrofan stabilea un potenţial drept de moştenire în favoarea clientei sale chiar în trupul concesiunii, pe lângă şi pe sub clădirile care existau, dar el refuza să le vadă, cu deschidere la Drumul Naţional Constanţa-Hârşova de 52,72 metri liniari. Dar drumul naţional era la locul său încă din 1880, însă nu era, de nicio culoare, menţionat şi în Actul de Schimb produs de Mitrofan. La rândul său, Actul de Schimb se afla şi el anexat expertizei extrajudiciare. Numai că acel document după care se ghidase expertul Popovici, deşi trebuia să fie o copie a singurului exemplar păstrat la Arhivele Naţionale şi obţinut ca atare de Elena Mitrofan, diferea în mod sensibil de original. Copiatorul reuşise performanţa uluitoare să schimbe grafia copiei în raport cu originalul. Căci literele se înclinau diferit, iar cifrele se bulcau în altă manieră. Diferenţele sunt flagrante, aşa cum se poate observa cu ochiul liber din poză. Ori, având în vedere că documentul se păstrase la Arhive într-un singur exemplar, se năşteau suspiciuni foarte rezonabile de fals şi uz de fals. Pe 16 iunie 2006, Comisia Locală Mihail Kogălniceanu a constatat că Actul de Schimb prezintă modificări, precum şi faptul că, din (ne)coroborarea declaraţiilor notariale cu expertiza extrajudiciară, nu reiese vechiul amplasament. În consecinţă, Comisia a respins cererea de retrocedare.
 
Judecătoarea Jianu ţine cont de actul modificat în copiator pe motiv că n-a fost declarat în fals
 
Ulterior, Mitrofan a depus contestaţie la Comisia Judeţeană de la Prefectura Constanţa, însă nici la acest nivel administrativ nu a găsit satisfacţie. Ca urmare, femeia s-a adresat Judecătoriei Constanţa, iar acţiunea sa de fond funciar a fost repartizată aleatoriu judecătoarei Corina Eugenia Jianu, cea învestită să se pronunţe şi asupra speţei de la Sibioara. Desigur, această întâmplare fericită pentru Elena Mitrofan ar putea fi rodul cel mai pur al întâmplării, deşi judecătoarea Corina Eugenia Jianu este judecată în acest moment pentru că a luat mită ca să pronunţe hotărâri judecătoreşti de retrocedare, prin fraudă la lege. În cazul instrumentat de DNA Constanţa, s-a probat că o „moştenitoare” deschisese trei dosare de judecată cu acelaşi obiect, iar ulterior a renunţat la două dintre ele, pentru a păstra doar dosarul care ajunsese la Jianu. Departe de noi să susţinem că aşa ceva s-a întâmplat şi în cazul de faţă, dar conduita fostei magistrate prezintă interes. Exact la fel ca în cazul Sibioara, judecătoarea Jianu s-a limitat să confere Elenei Mitrofan titlul de persoană îndreptăţită la retrocedare. Ca să procedeze în acest fel, judecătoarea a stabilit în hotărârea pe care a pronunţat-o la capătul litigiului, pe 23 martie 2007, că „pârâta (Comisia Locală Mihail Kogălniceanu – n.n.) nu a declarat în fals acest act (în speţă Actul de Schimb din 1949, cu modificările sale flagrante – n.n)”. Cenzurându-şi rolul activ la care o obliga procedura în astfel de situaţii în care există indicii temeinice de fals şi uz de fals, judecătoarea a trecut mai departe, ca trenul care nu opreşte în gară. Mai departe, adică la problema amplasamentului, în care a conchis exact la fel ca şi Comisia Locală în 2006: „din probele administrate în cauză (…) nu rezultă cu certitudine dacă terenul solicitat spre a fi reconstituit este liber pe vechiul amplasament”.
 
 
La final, destul de abrupt, a concluzionat că Elena Mitrofan face dovada calităţii de persoană îndreptăţită la retrocedare şi a obligat Comisia Locală să-i soluţioneze cererea într-una din cele trei modalităţi prevăzute de lege: restituirea vechiului amplasament, dacă este posibilă, atribuirea unei suprafeţe echivalente sau emiterea unei propuneri de despăgubire. Un an mai târziu, hotărârea avea să devină irevocabilă, iar în 2009, aşa cum am arătat, avea să înceapă un lung şir de anchete penale şi de presiuni mediatice pentru ca moştenitoarea să intre în posesia terenului retrocedat în baza actului considerat constitutiv de drepturi pe motiv că nu fusese declarat în fals. (Va urma!)


Text și foto: ordinea.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii