Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:54 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Opt persoane trimise în judecată în dosarul despăgubirilor ANRP

ro

25 Aug, 2015 14:51 1899 Marime text
 
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi:
 
1. ZAAROUR INGRID - cercetată sub control judiciar, la date faptei preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

2. IUORAŞ MIHNEA-REMUS – cercetat sub control judiciar în altă cauză,  vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, la data comiterii faptelor, pentru săvârşirea infracţiunii de  abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

3. NICOLESCU THEODOR-CĂTĂLIN – cercetat în stare de arest la domiciliu în altă cauză,  fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, iar la data faptei secretar de stat la Ministerul Justiţiei, pentru săvârşirea infracţiunii de  abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

4. ZAHARIA LEFTER CONSTANTIN - cercetat sub control judiciar, la data faptei  membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cercetat sub control judiciar,  pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

5. MARKO ATTILA GABOR – cercetat în lipsă întrucât s-a sustras urmăririi penale, la data faptei  membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

6. NICOLESCU (fostă BĂRBULESCU) IONELA MIHAELA – cercetată sub control judiciar, la data faptei  membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
 
7. SIMU HORIA – cercetat în stare de arest preventiv, economist, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
- spălare a banilor,

8. HANU ALEXANDRU FLORIN –  arestat la domiciliu în altă cauză, la data faptei, expert evaluator, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
La data de 28.02.2008,  inculpaţii Zaarour Ingrid,  Iuoraş Mihnea Remus, Nicolescu Theodor Cătălin,  Zaharia Lefter Constantin,  Marko Attila Gabor  şi Nicolescu (Fostă Bărbulescu) Ionela Mihaela, în calitate de membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, deşi aveau atribuţia exclusivă de a analiza şi stabili cuantumul final al despăgubirilor pe baza unui raport de evaluare care să folosească, pentru stabilirea valorii de piaţă, tranzacţii de vânzare-cumpărare efective, au hotărât acordarea despăgubirilor unui  cesionar de drepturi litigioase pe baza unui raport de evaluare întocmit de inculpatul Hanu Alexandru Florin, bazat exclusiv pe oferte de vânzare publicate online, ceea ce a condus la supraevaluarea terenului în suprafaţă de 97.509 mp cu aproape 50%.
În aceste condiţii, cesionarul drepturilor litigioase, inculpatul Simu Horia a intrat în posesia unor despăgubiri necuvenite,  în detrimentul statului român  şi în condiţiile în care membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au hotărât rezolvarea cu celeritate a dosarului de despăgubire nr.  38386/CC/2007 pe motivele invocate de inculpatul Simu Horia, conform cărora nesoluţionarea cu prioritate a dosarului i-ar provoca  o puternică stare de stres care i-ar afecta grav sănătatea.  Decizia a fost luată cu nerespectării dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a Deciziei nr. 2 din 28.02.2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor privind ordinea de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, implicit, a Standardelor Internaţionale de Evaluare.

Începând cu anul 2006 şi până la data de 15.01.2008, Simu Horia a sprijinit şi înlesnit nerespectarea prevederilor legale de către preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin depunerea la dosarul de despăgubire nr. 38386/CC/2007 a mai multor înscrisuri (adeverinţe medicală şi o expertiză extra judiciară) prin care s-au justificat, necorespunzător realităţii, o stare de sănătate precară şi o identificare greşită a terenului, în scopul acreditării ideii de imposibilitate de restituire în natură şi de urgenţă în soluţionarea dosarului.  Aceasta a asigurat un cadru aparent legal procedurii de despăgubire şi care, împreună cu acceptul său dat supraevaluării făcute de evaluatorul Hanu Alexandru Florin, au creat membrilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor premisele necesare aprobării raportului de evaluare, întocmit în condiţii nelegale.

Prin acţiunile sau inacţiunile lor conştiente, inculpaţii au  contribuit la prejudicierea bugetului de stat cu suma de 69.897.373 euro, echivalentul a  254.458.830 lei, şi la obţinerea unor foloase necuvenite în aceleaşi cuantum de către inculpatul Simu Horia.
Prejudiciul provine din aceea că, în dosarul de despăgubire nr. 38386/CC/2007, a fost stabilită o valoare a terenului în suprafaţă de 97.509 metri pătraţi de 128.276.015 euro (1315, 53 euro/mp) echivalentul a 466.770.763 lei, prin supraevaluarea acestuia cu 69.897.373 euro, echivalentul a 254.458.830 lei.
 
După obţinerea despăgubirilor,  în condiţii nelegale, inculpatul Simu Horia cunoscând provenienţa ilegală a sumelor de bani obţinute din dosarul de despăgubire şi în scopul disimulării naturii reale a acestora  a procedat la transformarea lor,  schimbându-le din lei în valută şi apoi transferând cea mai mare parte a fondurilor băneşti realizate din valorificarea acţiunilor de la Fondul Proprietatea în favoarea unor societăţi off-shore, controlate de către el, cu justificarea „contract de împrumut”/„ restituire împrumut”. Din aceste societăţi,  produsul infracţional a fost utilizat pentru achiziţionarea de acţiuni la societăţi comerciale din România,  răscumpărarea unor creanţe de la bănci,  etc.

Concret,  în perioada martie 2008 – august 2008, inculpatul Simu Horia a dispus transferul și a schimbat sumele de 9.577.000 euro, 10.010.000 dolari şi 3.828.623 lei, cunoscând că provin din  săvârşirea de infracţiuni,  în conturile unor societăți de tip off-shore, pentru ca apoi să le transforme în acțiuni la Compania de Construcții Căi Ferate -  CCCF București S.A, SC FORADEX SA și CUPROM SA.
 
S-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra următoarelor:

conturi bancare  inculpaţilor ZAAROUR INGRID, IUORAŞ MIHNEA REMUS, NICOLESCU THEODOR CĂTĂLIN, SIMU HORIA,
bunuri imobile (clădiri și terenuri) aparţinând inculpaților ZAAROUR INGRID, ZAHARIA LEFTER CONSTANTIN, IUORAȘ MIHNEA REMUS, NICOLESCU THEODOR CĂTĂLIN, NICOLESCU (fostă BĂRBULESCU) IONELA MIHAELA, MARKO ATTILA-GABOR, SIMU HORIA

autoturisme de lux aparţinând inculpaților IUORAȘ MIHNEA REMUS, NICOLESCU THEODOR CĂTĂLIN şi NICOLESCU (fostă BĂRBULESCU) IONELA MIHAELA

alte bunuri aparţinând inculpatului SIMU HORIA, constând în ceasuri de marcă în valoare totală de 62.290 euro; 205 opere de artă în valoare totală de 1.919.750 euro; 130 de obiecte de cult şi pietre semipreţioase în valoare de 2.005.920 euro şi 338.460 lire sterline. 
Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice,  s-a constituit parte civilă în cauză pentru un prejudiciu total de 69.897.373 euro (echivalentul a 254.458.830).
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 
Cu referire la alte posibile fapte, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor în dosare separate, în legătură cu soluţionarea altor cereri de despăgubire.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii