Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:00 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victor Ponta „Operația a fost mult mai complicată decât se anticipa”

ro

16 Jun, 2015 10:44 1108 Marime text
 
Victor Ponta a scris primul mesaj după operația suferită la genunchi, pe pagina sa de Facebook. Premierul mulțumește tuturor celor care au fost alături de el în această perioadă, subliniind că operația a fost mai dificilă față de cum se preconizase inițial. 

Ponta își argumentează alegerea de se opera în Turcia prin faptul că în România nu ar fi avut parte de liniște și odihnă, deși și aici sunt medici excelenți.

„Mulțumesc tuturor celor care în aceste zile au avut un gând bun pentru mine - operația a fost mult mai complicată decât se anticipa, dar sunt convins că până în Decembrie voi putea face sport din nou. 

Mulțumiri speciale Doctorului Ionuț Codorean care a fost lângă mine și mi-a dat curaj prin profesionalismul său (evident că am totală încredere în medicii români - aici însă am ceva ce era imposibil acasă - LINIȘTE și ODIHNĂ)! 

Vreau să-i asigur și pe cei care «se bucură» de necazul meu că mă voi întoarce mai sănătos și mai puternic!”, este mesajul postat de premier pe rețeaua de socializare.



Sursa: Facebook Victor Ponta
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii