Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:52 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Omar Hayssam ar fi putut fugi chiar sub ochii autorităţilor din Constanţa

ro

06 Mar, 2012 08:28 1134 Marime text

După aproape şase ani de la fuga lui Omar Hayssam din ţară, nimeni nu a fost tras la răspundere pentru că l-a ajutat să se facă nevăzut.

Ieri s-a judecat un nou termen în dosarul fugii sirianului. Au fost date şi primele declaraţii. Un martor cu identitate protejată a făcut dezvăluiri importante, care arată că detaliile fugii au fost puse la punct cu zile bune înainte de dispariţie.
Potrivit antena3, la termenul de ieri au fost prezenţi cei doi fraţi ai lui Omar Hayssam, Omar Mahmoud si Omar Mukles, precum şi Mustafa Tartoussy. Toţi trei sunt acuzaţi că l-au ajutat pe sirian să fugă din România, în 2006. Niciunul nu a a făcut azi vreo declaraţie. Magistraţii au audiat însă un martor cu identitate protejată care a vorbit despre proprietarul navei Iman T, la bordul căreia se presupune că a dispărut Hayssam. Omul spune că detaliile fugii au fost plănuite din timp şi nu este exclus ca totul să se fi petrecut sub ochii autorităţilor portuare din Constanţa.
Martorul susţine că totul ar fi fost minuţios pregătit, din timp. Acelaşi martor spune că a participat la o discuţie între Tartoussy şi alţi doi bărbaţi, discuţie în care se puneau la cale detaliile fugii lui Hayssam. Câteva zile mai tîrziu a aflat din presă că bărbatul a dispărut.

Avocatul fraţilor Omar susţine însă că declaraţiile martorului nu au nici o valoare.
În 9 ianuarie, Omar Hayssam ar fi trebuit, potrivit avocatului său să fie eliberat din închisoarea din Damasc, unde ispăşise 4 ani de închisoare pentru subminarea autorităţii de stat, însă apărătorul spune că nimeni nu poate să ia legătura cu omul de afaceri şi nu există confirmarea că a fost eliberat.
Dacă va fi eliberat din închisoarea siriană, Omar Hayssam ar putea fi extrădat în România, unde are de ispăşit o condamnare de 20 de ani de închisoare pentru terorism. El este acuzat că a plănuit răpirea celor trei jurnalişti români, în Irak, în martie 2005.

Sursa: http://www.antena3.ro/

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii