Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
08:12 28 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ofițer de poliție, pus sub control judiciar de procurorii DNA

ro

05 Oct, 2016 12:17 1243 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de ieri, față de inculpații Budur Daniel, ofițer de poliție judiciară în cadrul I.P.J. Ilfov – Serviciul de Investigare a Fraudelor și Holban Eugen, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
 
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: în perioada aprilie - mai 2013, inculpatul Budur Daniel ofițer de poliție judiciară în cadrul I.P.J. Ilfov, împreună cu inculpatul Holban Eugen, a pretins și ulterior a primit suma de 40.000 de euro, de la un om de afaceri (martor în cauză).
 
Pentru această sumă de bani, cei doi inculpați i-au creat omului de afaceri impresia că inculpatul Budur Daniel ar avea influență asupra procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov care supraveghea urmărirea penală în dosarul în care era cercetat omul de afaceri şi că îl va determina pe procuror să soluționeze respectivul dosar penal într-un mod favorabil.
 
În cursul lunii noiembrie 2013, dosarul penal în care era implicat omul de afaceri respectiv a fost înaintat Tribunalului Ilfov, în cauză fiind întocmit rechizitoriu de către  parchet, iar în luna iulie 2016 acesta a fost condamnat de către Tribunalul Ilfov la pedeapsa de șase ani și patru luni închisoare.
 
Ulterior, în luna iulie 2016, omul de afaceri l-a contactat pe inculpatul Budur Daniel cu care s-a întâlnit la o sală de sport. Cu ocazia întâlnirii, inculpatul Budur Daniel i-a spus martorului că nu-și explică ce s-a întâmplat și că îi va returna o parte din suma de 40.000 de euro primită în luna mai a anului 2013 pentru rezolvarea favorabilă a dosarului penal în care acesta era cercetat.
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Budur Daniel și Holban Eugen trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei, ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei, cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a Direcţiei Naţionale  Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei;
e) să nu ia legătura cu persoanele menționate în ordonanța procurorilor şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect pe nicio cale;
f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
 
Celor doi inculpați li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
 
Inculpaților Budur Daniel și Holban Eugen li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii