Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:48 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial despre reţinerea şefului SIPI Suceava, comisarul Cristian Macsim

ro

23 Dec, 2014 11:06 1352 Marime text
În completarea comunicatului nr. 1838/VIII/3 din data de 22 decembrie 2014, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 22.12.2014, a inculpaților:
 
Macsim Cristian, ofițer de poliție, şef al Serviciului de Informații și Protecție Internă Suceava, pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de:
- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (4 infracțiuni),
- favorizarea infractorului(2 infracțiuni).
 
CIOTĂU MARIUS, ofițer de poliție, şeful Secţiei 4 de poliţie Gălăneşti, pentru săvârșirea infracțiunii de cercetare abuzivă.
 
PÂRGHIE ILIE, agent de poliție în cadrul Secţiei 4 de poliţie Gălăneşti, pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de:
- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- cercetare abuzivă.
 
Față de inculpatul CHICHIRIȚĂ CONSTANTIN, agent de poliție în cadrul Secţiei 4 de poliţie Gălăneşti, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând de la data de 22.12.2014 până la data de 19.02.2015 inclusiv, pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de:
- cercetare abuzivă,
- fals intelectual,
- uz de fals.
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Chichiriță Constantin trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar;
f) să nu exercite activităţi de poliţie judiciară.
 
Inculpatului Chichiriță Constantin i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
 
Inculpaților li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309, urmând ca inculpatul Macsim Cristian, să fie prezentat, la data de 23 decembrie 2014, Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
 
Detalii privind starea de fapt descrisă în ordonanţele de reţinere întocmite de procurori urmează a fi date publicităţii într-o comunicare ulterioară, în cursul zilei.
 
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii