Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:14 17 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Oferte turistice pentru 1 Mai. Vezi preţuri la munte şi la mare

ro

16 Apr, 2012 20:57 1109 Marime text

Vacanţa de Paşte se încheie, iar românii se gândesc deja la excursiile de 1 Mai. Hotelierii din ţară şi străinătate vin cu oferte tentante pentru toate buzunarele. Dacă vreţi să mergeţi la Mamaia, cea mai ieftină cazare este la un hotel de 2 stele. Tariful pentru 2 nopţi este de 120 lei.

În Delta Dunării, un sejur de trei nopţi, pentru două persoane, costă 760 de lei. În preţ sunt incluse mese festive cu preparate din peşte.

Ca de obicei, de 1 Mai, cea mai atractivă destinaţie externă e litoralul bulgăresc. Un sejur de două nopţi all inclusive la Balcic costă 63 euro de persoană, iar unul de trei zile, 95 euro. La Nisipurile de Aur, un pachet all inclusive de două zile costă cel puţin 88 euro de persoană, iar pentru trei nopţi, cel puţin 132 de euro.

Pentru cei care vor să-şi petreacă vacanţa de 1 Mai la munte, oferta este extrem de bogată. Cu doar 98 de lei puteţi alege un sejur de 3 nopţi la un hotel de două stele din Bran. La Poiana Braşov, o mini-vacanţă cu trei nopţi cazare şi mic dejun inclus pentru două persoane costă 1.100 lei. La acest pachet, primiţi cadou o urcare cu telecabina până la Postăvarul şi o zi de relaxare la Spa.

La Predeal, trei nopţi pentru 2 persoane costă în jur de 700 de lei cu pensiune completă, iar în Sinaia aproximativ 600 lei.

Anul trecut, peste 20.000 de turişti au vizitat litoralul românesc de 1 Mai, iar încasările hotelierilor au ajuns la peste 2 milioane de euro.

Sursa: http://www.rtv.net/

Ti-a placut articolul?

Comentarii