Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
21:07 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

O ordonanţă va reglementa modul în care va fi retras un titlu de doctor!

ro

18 Jan, 2016 22:17 545 Marime text
 
Ministerul Educaţiei a anunţat că modalitatea de retragere a titlului de doctor și a calității de conducător de doctorat și/ sau a atestatului de abilitare vor fi reglementate printr-o ordonanță de urgență de modificare a Legii Educației Naționale, care va fi supusă aprobării Guvernului la începutul lunii februarie.
 
Așa că mâine, în ședința de Guvern, se va supune aprobării proiectul de ordonanță de Guvern de modificare a Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare. Astfel, textul normativ propus abrogă art. 42 (3) din Legea 206, care stabilea statutul de excepție al demnitarilor, ale căror abateri de la etica academică nu puteau fi analizate și sancționate de comisiile de etică de la nivelul universităților. Acestea erau anterior rezervate doar analizei Consiliului Național de Etică.
 
În ceea ce privește Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), Ministerul Educației precizează că ordinul de ministru nr. 3019/11.01.2016 vizează modificări punctuale privind componența unor comisii de specialitate CNATDCU, nefiind numite altele noi.
 
"Astfel, au fost înlocuiți din motive obiective (exemplu: deces, pensionare, demisie) unii membri și a fost publicată componența actualizată a comisiilor, care conține atât vechii membri cu mandate în derulare, cât și noi membri. Acest ordin de ministru nu reprezintă o revalidare a mandatelor celorlalți membri CNATCDU, ci operează punctual asupra componenței unor comisii de specialitate", precizează MENCȘ, într-un comunicat.
 
Potrivit celor din minister, modificările au vizat următoarele comisii: fizică, ingineria resurselor vegetale și animale, biologie și biochimie, științe economice și administrarea afacerilor, psihologie și științe comportamentale, istorie și studii culturale și artele spectacolului.
 
MENCȘ menționează că toate demersurile instituției în ceea ce privește mediul academic și cercetarea științifică vizează asigurarea unui cadru normativ care să "recredibilizeze" funcționarea sistemului de învățământ superior din România, îndeosebi la nivelul studiilor universitare de doctorat.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii