Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:34 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O femeie a murit pentru că medicii i-ar fi greșit diagnosticul

ro

20 Oct, 2015 23:12 1420 Marime text
 
O femeie din Botoşani a murit după ce medicul i-a greşit diagnosticul.
 
Inițial femeia a fost diagnosticată cu hematom subdural, o colecţie de sânge craniană, ce apare între două dintre învelişurile sistemului nervos central. Cu toate acestea, femeia avea de fapt o „pungă” de infecție la creier.
 
Pacienta care avea vârsta de 74 ani a murit la scurt timp după internare, potrivit româniatv.net.
 
Bătrâna a fost transportata sâmbătă la spital, în comă de gradul trei, în stare foarte gravă. Ea fusese investigată de medici în urmă cu două săptămâni, atunci când a suferit un traumatism și și-a fracturat antebrațul stâng. Femeia a mers la spitalul din județul Botoșani, unde medicii i-au făcut și un examen Computer Tomograf, scrie bzi.ro.
 
Atunci, cadrele medicale au stabilit că pacienta nu are nicio leziune craniană sau cerebrală.
 
Însă, duminică, pacienta a fost, din nou, transportată la spitalul din Botoșani, deoarece starea de sănătate s-a agravat brusc, fiind dusă în comă la spital.
 
Medicii i-au făcut un nou examen Computer Tomograf și i-au pus diagnosticul de hematom subdural, o colecție de sânge craniană, ce apare între două dintre învelișurile sistemului nervos central.
 
Din cauza stării foarte grave a bolnavei, medicii de la Spitalul din Botoșani au decis să o transfere la Spitalul Prof. Dr. Nicolae Oblu (Neurochirurgie) din Iași. La internare, bolnava era tot în coma de gradul trei. Medicii neurochirurgi i-au făcut un examen CT, iar diagnosticul stabilit de medicii din Botoșani, hematom subdural, a fost infirmat. De fapt, femeia avea o colectie de infecție (puroi) la creier și a fost dusă imediat în sala de operație. Medicii neurochirurgi i-au îndepărtat colecția de puroi, dar post operator starea de sănătate a pacientei s-a menținut la fel de gravă. În ciuda eforturilor depuse de medici, la câteva ore de la operație, pacienta a decedat, conform aceleiași surse.
 
„La internare, starea de sănătate a pacientei era extrem de gravă, prognosticul fiind unul rezervat. Se pare că această colecție purulentă a fost confundată cu un hematom subdural. Medicul de la Botoșani ne-a informat că, în urmă cu două săptămâni, când pacientei i s-a făcut un CT, după ce a suferit un traumatism cu fractură de antebraț, nu avea nimic. S-ar putea ca această colecție purulentă să nu aibă nicio legătură cu traumatismul de atunci. Este posibil ca pacienta să fi avut o sinuzită sau o infecție la urechea internă. Infecția s-a extins imediat și așa s-a format colecția purulentă cerebrală. Deocamdată nu putem ști cu exactitate ce s-a întâmplat”, a declarat unul dintre medicii neurochirurgi de la Spitalul Prof. Dr. Nicolae Oblu, potrivit româniatv.net.
 
 

Sursa foto: botosaniexpress.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii