Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:57 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Nu suntem incompatibili”/ „Nu am emoţii” Cum aşteaptă primarii din Constanţa decizia CCR privind Legea ANI

ro

09 Dec, 2014 13:01 2199 Marime text
CCR se pronunţă, astăzi, cu privire la articolul din Legea 161/2003 privind incompatibilitatea, pentru care este judecat şi Klaus Iohannis, preşedintele ales al României.
Potrivit declaraţiilor lui Augustin Zăgrean, preşedintele Curţii Constituţionale, dacă articolul 87 alineatul 1 litera f) din Legea ANI va fi declarat neconstituţional, constatarea ANI privind incompatibilitatea se anulează şi aleşii locali nu-şi mai pierd mandatele.

În ceea ce priveşte judeţul Constanţa, vom face o trecere în revistă a aleşilor locali pe care, începând din 2012, Agenţia Naţională de Integritate i-a declarat incompatibili. Este vorba despre Nicolae Iustin Udrea, primarul comunei Limanu (PNL), Marian Gălbinaşu, primarul comunei Corbu (PNL), Dan Marian, primarul comunei Deleni (PSD), Adrian Stan, primarul oraşului Techirghiol (PNL), Nicolae Matei, primarul oraşului Năvodari (PSD), Ion Nicolin, primarul oraşului Negru Vodă (PSD), Dumitru Chiru, primarul comunei Lumina (PSD), Nicolae Stan, fostul primar al comunei Pecineaga (PSD), Florin Onescu şi Ioan Burcea, primarul, respectiv viceprimarul din comuna Lipniţa (PSD). Din această categorie fac parte şi Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna (PSD), Cristian Cîrjaliu, primarul comunei Agigea (PSD), Mugur Mitrana, primarul localităţii 23 August (PNL), Florin Mitroi, primarul comunei Valu lui Traian (PNL), Titu Neague, primarul comunei Bărăganu (PSD), Gheorghe Manta, primarul comunei Chirnogeni (PSD), Ioan Suciu, fostul primar din Ciobanu (PSD), Gheorghe Moldovan, primarul localităţii Albeşti (PNL), Traian Cristea, primarul din Costineşti (PNL), Tudorel Nădrag, primarul oraşului Hârşova (PSD), Ovidiu Brăiloiu, primarul oraşului Eforie (PSD), dar şi Viorel Bălan, primarul comunei Nicolae Bălcescu (PNL), Nicolae Anghel, primarul comunei Castelu (fost membru PDL, actual independent), Constantin Radu, primarul din Amzacea (PSD), Cristian Telehoi, primarul comunei Cobadin (PSD), Traian Dragomir, primarul localităţii Ciocârlia, Lucian Chitic, şeful administraţiei publice locale din Tortoman (PSD), Gelu Iordache, fostul primar din Băneasa, Valer Iosif Mureşan, fostul primar din Mihail Kogălniceanu şi, desigur, Constantin Micu, primarul comunei Tuzla (PSD).

Cum aşteaptă primarii din judeţul Constanţa decizia ANI? Constantin Micu, primarul comunei Tuzla a declarat, pentru ZIUA de Constanţa: „Nu am emoţii. Decizia va fi cum doresc dânşii (n.r judecătorii CCR). Mă voi supune deciziei CCR”.

Mariana Gâju, şeful administraţiei publice locale din comuna Cumpăna a ţinut să sublinieze: “Nu suntem incompatibili. Vrem modificarea articolului privind incompatiblitatea, nu a Legii ANI. Nu am făcut decât să atragem fonduri europene. Oamenii ne-au dat votul lor de încredere, iar ei vor lumină, apă, canalizare, drumuri. Acest articol trebuie declarat neconstituţional. Absolut!”.

Florin Mitroi, primarul comunei Valu lui Traian, a mărturisit că se aşteaptă "ca decizia CCR  să fie pozitivă, articolul să fie declarat neconstituţional". "Sunt optimist", a declarat Mitroi.

Şi Tudorel Nădrag, primarul oraşului Hârşova, speră ca judecătorii Curţii Constituţionale să declare neconstituţional articolul privind incompatibilitatea din Legea ANI. "Ne lovim de o chestiune aberantă. Asta, din cauza parlamentarilor laşi, compromişi, a parlamentarilor ruginiţi care stau în Parlament încă de la revoluţie. Ei n-au fost în stare să armonizeze Legea 215 a administraţiei publice locale cu Legea ANI", a explicat primarul din Hârşova.

Ovidiu Brăiloiu, şeful administraţiei publice locale din Eforie, a declarat că, în opinia lui, "este firesc ca acest articol privind incompatibilitatea să fie declarat incompatibil". "Trebuie să îndrepte eroarea. N-am absolut nicio emoţie", a subliniat Brăiloiu.

UPDATE ora 12.28

Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat pentru 16 decembrie dezbaterile în cazul excepției privind dispozițiile referitoare la incompatibilitatea aleșilor locali cu funcția de reprezentant în adunările generale ale societăților comerciale de interes local.
 
Motivul amânării a fost imposibilitatea constituirii completului de judecată.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii