Nu ne luăm după finlandezi, ci după... comuniști ”Nu contează cât de lung am părul/Important e cât și cum gândesc”

 
De exemplu, profesorii Liceului Sportiv din Constanța nu mai vor să le spună elevilor cu vorba bună să nu mai fumeze, ori să îi amenințe cu scăderea notei la purtare, au pur şi simplu au schimbat tactica. Astfel, cei care sunt prinși cu țigara în gură sunt obligati să aducă la școală, vopsea lavabilă. De asemenea, în cazul în care folosesc telefonul în timpul orei, elevii trebuie să aducă de acasă un top de hârtie pentru imprimantă.
 
În alte licee, profesorii nu îi lasă pe elevi cu barbă, considerând că este o lipsă de respect față de instituție.
 
Şi totuşi....de ce este aşa important dacă un copil are părul lung, chit că este băiat? Sau barbă? Am avut o colegă de muncă, acum ceva timp în urmă, şi a avut aceeaşi problemă cu fiul ei. Pentru că avea părul mai lung, o profesoară nu mai vroia să-l primească la şcoală. Culmea este că elevul respectiv chiar învăţa şi nu chiulea de la ore! Era genul de elev model. S-a dus colega mea peste ei, a făcut un scandal monstru şi a cerut să i se demonstreze că acel păr lung îl împiedică pe copilul ei să ia note bune în continuare! Le-a închis gura!

”Nu contează cât de lung am părul
Important e cât de mult gândesc.
Simt în trup pletoșii daci, comați
Firea mea e saltul omenesc...
Nu contează cât de lung am părul
Important e cât și cum gândesc...”

Rămâne veşnica întrebare: oameni buni, de ce mama Zmeului nu învăţăm de la finlandezi?  Ei bine, ţară aia rece şi slab populată e cea mai avansată şi mai eficientă în acest domeniu!? Se aude la Minister? Conform statisticilor bazate pe teste. Adică are cei mai bine pregătiţi copii la cele mai puţine ore petrecute la şcoală.
 
Cum au făcut-o? De ce la ei se poate şi la noi nu? Ei bine, nordicii au ştiut să pună pe primul loc interesele singurului element care ar trebui să conteze. Copilul. Şi au înţeles că învăţământul scump e de fapt mai ieftin.
 
Remarcabil, pentru învăţământul din Finlanda este faptul că niciun copil nu rămâne în urmă!? Chiar dacă unii dintre ei se descurcă mai slab la unele materii, principiul care se aplică e acela că fiecare poate să contribuie cu partea lui. Tehnică folosita e de asemenea una excelenţă - atunci când într-o clasa există elevi care se descurcă mai slab, este adus încă un profesor care se ocupă concomitent de ei.
 
Un alt lucru remarcabil e că în Finlanda se întâmplă foarte rar că un copil să rămână repetent, ştiut fiind că pentru mulţi această poate fi o experienţă traumatizantă. Atunci când un elev pică la mai multe materii, decizia de a-l lasă repetent poate fi luată numai în urmă unui interviu la care participa profesorul, directorul, elevul şi familia să. Scopul e să fie înţeles contextul familial şi social care determina rezultatele sale slabe, dar şi să se ia în comun cea mai bună decizie. Cu toate astea, învăţământul finlandez e egalitar, nu egalitarist, ceea ce înseamnă că elevii mai slabi sunt ridicaţi, dar cei mai buni primesc programe special şi acea atenţie deosebită cu care se răsplăteşte performanţă.
 
Comparaţi asta cu România, unde e exact invers. Performanţă nu e stimulată, iar dificultăţile de învăţare sunt pedepsite că nişte păcate. Că să nu mai vorbim că nimeni nu a auzit vreodată de un sistem special pentru elevii mai slabi. Rezultatul? Scoatem pe bandă rulantă absolvenţi care fie nu sunt apreciaţi la adevărată valoare, fie sunt trecuţi clasa deşi niciun profesor nu crede că se pricep la ceva.

sursa foto: fanatik.ro