Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:18 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Norul de cenusa va perturba din nou traficul aerian

ro

16 May, 2010 15:21 1083 Marime text

Veşti proaste pentru cei care vor călători, săptămâna viitoare, cu avionul: norul de cenuşă al vulcanului din Islanda va perturba din nou traficul aerian. Unele aeroporturi din Marea Britanie ar putea fi închise, temporar, chiar de astăzi, iar luni norul este aşteptat în spaţiul aerian al Germaniei.

Vulcanul islandez din cauza căruia au fost oprite, luna trecută, zborurile într-o mare parte a Europei şi-a intensificat din nou activitatea. Norul de cenuşă şi fum se poate vedea, acum, şi din capitala ţării, aflată la 140 de kilometri. O parte din cenuşă a căzut pe sol, spre disperarea localnicilor, dar cea mai mare parte a norului s-a îndreptat, purtat de vânt, spre arhipelagul britanic. Restricţiile pot afecta şi zona Londrei, unde se află cel mai mare aeroport din Europa, Heathrow. Perturbări ale traficului aerian sunt prevăzute, începând de mâine, şi în Germania, unde se va efectua, astăzi, un zbor test, pentru măsurarea concentraţiei de cenuşă din aer. Problemele pot dura până la mijlocul săptămânii, când, potrivit meteorologilor, vântul va îndepărta norul de centrul Europei.

Geologii din Islanda nu dau motive de optimism: ei spun că activitatea seismică din jurul vulcanului a crescut, ceea ce arată că erupţia ar putea deveni şi mai puternică.

Sursa: realitatea.net

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii