Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:52 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Franța Nivelul de alertă teroristă a fost ridicat la ”maxim” în regiunea Lyon

ro

26 Jun, 2015 23:10 1664 Marime text
Președintele francez François Hollande a anunțat, astăzi, că nivelul de alertă în cadrul planului antiterorist Vigipirate a fost ridicat la ”maxim” în regiunea Lyon (centru-est) pentru următoarele trei zile și a lansat un apel la ”unitate în fața terorismului”, relatează AFP. ”În aceste momente, în fața acestor încercări, riscuri și amenințări, unitatea, mobilizarea și capacitatea Națiunii de a rezista vor permite să luptăm împotriva terorismului cu cea mai mare eficacitate”, a adăugat șeful statului, la încheierea unei reuniuni de urgență la Președinție. El a lansat de asemenea un apel la unitate în Franța în fața ”terorismului”.
Fostul președinte Nicolas Sarkozy, la conducerea opoziției de dreapta, și lidera extremei drepte, Marine Le Pen, au cerut de asemenea măsuri rapide pentru ”a învinge islamismul”. Hollande a precizat că victima atacului din țara sa, directorul unei întreprinderi, ”asasinat cu lașitate”, avea 50 de ani și autorul presupus a fost arestat în special datorită intervenției forțelor de securitate și a pompierilor.
Nivelul de alertă antiteroristă a fost ridicat și în Spania, de la ”patru” la ”cinci”, a anunțat ministrul de interne spaniol Jorge Fernandez Diaz, după valul de atentate care au avut loc astăzi în Franța, Tunisia, Kuweit și Somalia. Cel puțin 37 de persoane au fost ucise într-o stațiune balneară din Tunisia și zeci de civili au fost de asemenea uciși într-o moschee din Kuweit, în timpul unor atacuri care ar fi fost comise de jihadiști.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii