Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
03:56 21 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ninge în Constanța! (video)

ro

19 Mar, 2016 17:54 1586 Marime text
 
După Zilele Babei,  care sunt primele 12 zile ale lunii martie, urmează zilele moşilor, care sunt mai blânde, după care, se spune în popor că urmează ninsoarea mieilor.

E ultima ninsoare, care pune punct frigului şi iernii şi dă frâu liber venirii primăverii. Unii spun că ninsoarea mieilor e pe la sfârşitul lui martie, alţii spun că e pe la începutul lui aprilie. La Constanța, astăzi ninge! Este ninsoarea mieilor! Sunt informații că și în județ ninge la fel de frumos.


 
Această ultimă suflare a iernii a primit numele de zăpada mieilor deoarece în această perioadă sunt aduşi pe lume mieii, simbolul primăverii.

Meteorologii spun că la noapte, pe spaţii mici vor fi precipitaţii slabe, mixte în centrul şi sudul ţării şi sub formă de ninsoare la munte. Vântul se va menţine alert peste tot. Temperaturile minime vor fi preponderent negative şi se vor încadra între Minus 10 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi Plus 2 grade pe litoral şi în Lunca Dunării. În aceste condiţii, se va produce brumă pe suprafeţe extinse.
 
Ziua de mâine va aduce temperaturi normale pentru această perioadă, cu maxime cuprinse între 5 grade în depresiuni şi 13 grade Celsius în sud-vestul ţării. Norii vor fi mai insistenţi, însă doar izolat va fulgui la munte, iar în restul teritoriului vor cădea câţiva stropi de ploaie. Vântul va avea intensificări până seara, apoi se va linişti.
 
Luni, marți, miercuri. Vremea se va menţine capricioasă şi în zilele următoare. Luni va ploua mai ales în vestul, nordul şi centrul ţării, în timp ce în Lunca Dunării soarele va fi generos şi va aduce maxime de 18 grade. Marţi temperaturile pierd câteva grade, iar ploile vor apărea la început în vest, sud şi centru, apoi şi în restul teritoriului. Miercuri, atmosfera va fi mohorâtă în toată ţara, vântul va prinde putere, iar termometrele vor indica cel mult 13 grade Celsius.




Ti-a placut articolul?

Comentarii