Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:53 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Ne omoară cu bătaia" Protest uriaş la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi

ro

11 Jul, 2016 23:52 3586 Marime text
În această seară, deţinuţii din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi au protestat, în număr foarte mare, astfel încât conducerea unităţii s-a văzut nevoită să cheme de acasă personal suplimentar.
 
Deţinuţii, sunt nemulţumiţi de condiţiile de detenţie, au ameninţat că vor reuşi să evadeze în cazul în care situaţia lor nu se rezolva. De asemenea, mai mulţi au averizat că îşi dau foc, potrivit bzi.ro. aceştia au scandat "Sunteţi plătiţi din banii familiei mele", "Ne omoară cu bătaia", "Jos comuniştii", "Vrem corpul de control al ministerului Justiţiei să vină la Iaşi să vadă ce face directorul Vulpe", "Condiţii mai bune atâta vrem dacă tot suntem pedepsiţi".
 
"Luni, în jurul orei 19.00, la Penitenciarul Iaşi mai mulţi deţinuţi şi-au manifestat verbal nemulţumirea faţă de condiţiile de detenţie şi posibile acte de clemenţă ce ar putea fi adoptate. Pentru prevenirea unor eventuale evenimente negative, a fost alarmat personalul unităţii. Precizăm că s-au purtat negocieri cu deţinuţii, nu au fost exercitate acte de violenţă împotriva acestora. În funcţie de comportamentul manifestat de deţinuţi, administraţia penitenciarului va acţiona gradual, pentru restabilirea ordinii", se arată într-un comunicat de presă al Penitenciarului Iaşi.

În acest context, amintim că mai mulţi deţinuţi de la Poarta Albă refuză să mănânce pâine. Reprezentanţii penitenciarului spun că acţiunea deţinuţilor are ca scop sprijinirea unui demers derulat la nivel naţional de cei închişi prin diverse penitenciare din România, cei din urmă solicitând graţierea.

Citeşte şi Mai mulţi deţinuţi de la Poarta Albă refuză să mănânce pâine
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii