Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:44 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Modificările la legea ANI, adoptate de Comisia juridică a Senatului

ro

18 Dec, 2017 16:41 1465 Marime text
Comisia juridică a Senatului a dat raport favorabil cu amendamente admise la Legea ANI, care prevede că interdicţiile aplicate parlamentarilor pe baza rapoartelor ANI şi la care s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013 încetează de drept. Raportul a fost adoptat, luni, de Comisia juridică a Senatului, cu cinci voturi „pentru" şi două împotrivă, informează România TV.

Senatorul PSD, Marian Pavel, a propus un amendament de clarificare al unui articol adoptat de Camera Deputaţilor, acesta fiind admis.

„Interdicţiile aplicate persoanelor care au avut calitatea de senator şi/sau deputat în oricare dintre mandatele cuprinse în perioada 2007-2013 în temeiul art.25 pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictual de interese în exercitarea oricăruia dintre mandatele de senator şi/sau deputat în perioada 2007-2013, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, încetează de drept", se arată în amendamentul propus de Marian Pavel.

Textul adoptat de Camera Deputaţilor, prevede că „Interdicţiile aplicate deputaţilor şi senatorilor în temeiul art. 25 pe baza rapoartelor de evaluare, întocmite de Agenţia Națională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictual de interese în perioada 2007-2013, până la intrarea în vigoare a Legii nr.219/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, încetează de drept".

Totodată, senatorii jurişti au votat eliminarea alin. 2 al art. 25 din forma adoptată de Camera Deputaţilor.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii