Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:23 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Modificări în statutul polițistului. Ce trebuie să știe polițiștii, familiile lor dar și șefii din poliție

ro

21 Jul, 2016 02:44 7763 Marime text
Acum două zile a fost publicată, în Monitorul Oficial, Legea nr. 152/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului privind evaluarea anuală a activităţii profesionale individuale şi a conduitei poliţistului, denumită evaluare de serviciu.
 
Noile reglementări spun că perioada evaluată este cuprinsă între 1 ianuarie şi 31 decembrie din anul pentru care se face evaluarea, iar în cazul personalului didactic şi didactic auxiliar perioada evaluată este corespunzătoare anului de învăţământ.
Totusși, prin excepţie, evaluarea de serviciu se realizează şi pentru o perioadă mai mică decât cea prevăzută la acordarea gradului profesional următor, la modificarea sau suspendarea raportului de serviciu, care produce consecinţe pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice, sau la încetarea raportului de serviciu, la modificarea sau suspendarea raportului de serviciu, care produce consecinţe pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice, sau la încetarea raportului de serviciu, în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 69 alin. (1) lit. g), h), i) sau l), al persoanei care are competenţa de a întocmi evaluarea, dar și atunci când activitatea desfăşurată de poliţist este mai mare de 30 de zile.
 
Poliţistului i se întocmeşte evaluare de serviciu anuală numai dacă perioada de activitate desfăşurată este, cumulat, de cel puţin 6 luni inclusiv.
În situaţia în care perioada prevăzută la alin. (4) este rezultatul mai multor perioade de activitate profesională însumate, evaluate în condiţiile alin. (2), rezultatul evaluării de serviciu anuale se stabileşte pe baza punctajului obţinut ca medie ponderată a punctajelor obţinute la evaluările de serviciu parţiale.
Totodată în statutul modificat se introduc şase noi articole, articolele 261-266, cu următorul cuprins care spun că evaluarea de serviciu anuală se realizează între 1 ianuarie şi 15 februarie din anul următor perioadei evaluate și că evaluarea de serviciu se întocmeşte de către şeful nemijlocit şi se aprobă de şeful ierarhic al acestuia. Au competenţe de evaluare a personalului exclusiv şefii care îndeplinesc atribuţiile funcţiilor prevăzute cu salariu de comandă, persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi prefecţii.
Nu poate realiza evaluarea de serviciu persoana care se află în una dintre următoarele situaţii: este soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu poliţistul evaluat; i-au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 alin. (1) lit. g), h), i) sau l).
Evaluarea de serviciu se realizează în baza următoarelor criterii: modul de îndeplinire a sarcinilor, îndatoririlor şi responsabilităţilor înscrise în fişa postului; legalitatea exercitării competenţelor conferite de funcţie; nivelul cunoştinţelor şi deprinderilor specifice, raportat la cerinţele postului; aptitudini personale şi respectarea normelor de etică şi deontologie aplicabile poliţistului; aptitudini organizatorice sau, exclusiv pentru personalul care îndeplineşte atribuţiile funcţiilor prevăzute cu salariu de comandă, capacităţi manageriale demonstrate în îndeplinirea atribuţiilor.
Punctajul acordat fiecărui indicator de evaluare, punctajul general, constatările şi concluziile evaluării de serviciu şi calificativul se consemnează în formularul de evaluare de serviciu.
Rezultatul evaluării de serviciu se aduce la cunoştinţă poliţistului în termen de 5 zile lucrătoare de la data aprobării, iar poliţistul nemulţumit de rezultatul evaluării de serviciu poate formula contestaţie în termen de 5 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă.
 
În termen de două zile lucrătoare, şeful ierarhic superior numeşte o comisie de soluţionare a contestaţiei, formată dintr-un număr impar de membri, dar nu mai puţin de 3, dintre care unul este desemnat preşedinte. Comisia soluţionează contestaţia în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data constituirii.
Poliţistul nemulţumit de rezultatul contestaţiei se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii. În această situaţie, procedura administrativă prealabilă prevăzută la art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se mai efectuează.
În anul 2016, acordarea gradului profesional următor poliţiştilor se realizează la data stabilită prin ordin al ministrului afacerilor interne. Ordinul se emite în 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii