Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:30 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Modificarea Codurilor Penale a fost amânată pentru la toamnă

ro

16 Jun, 2015 15:49 1377 Marime text
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis ca cele 22 de proiecte de modificare a Codului Penal și Codului de Procedură Penală să fie amânate pentru următoarea sesiune parlamentară. Vicepreşedintele comisiei, deputatul PSD Ciprian Nica a propus amânarea discutării proiectelor pentru patru săptămâni, iar comisia a aprobat cu 10 voturi "pentru", 7 "împotrivă" şi două abţineri. Deputatul PNL Gabriel Andronache a propus respingerea acestor proiecte, nu amânarea lor, dar propunerea nu a întrunit voturile necesare. Deputații juriști au amânat dezbaterea Codurilor pentru o lună, însă sesiunea parlamentară se încheie în 30 iunie, iar proiectele vor fi discutate la toamnă.
Amintim că președintele UNPR, Gabriel Oprea, a ameninţat, săptămâna trecută, cu retragerea de la guvernare dacă PSD "modifică pe furiş" Codul Penal în Parlament. CSM a dat, ieri, aviz negativ propunerilor legislative de modificare a Codurilor Penal şi de Procedură Penală.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii