Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:00 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mircea Băsescu, şantajat? Un nou termen al dosarului, azi la Curtea de Apel Bucureşti

ro

22 Sep, 2016 09:13 2201 Marime text
Azi, la Curtea de Apel Bucureşti va avea loc un nou termen în dosarul în care familia lui Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, a fost condamnată, în primă instanţă, la Constanţa, la ani grei de închisoare pentru că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu.

Dosarul s-a aflat pe masa judecătorilor Cristian Deliorga şi Cătălin Jigău, din Curtea de Apel Constanţa. Familia lui Sandu Anghel a obţinut strămutarea dosarului la Curtea de Apel Bucureşti.

Amintim că Tribunalul Constanţa, în cauză, a dictat următoarele pedepse: Florin Anghel (fiul lui Sandu Anghel) a fost condamnat la 12 ani, 11 luni şi 20 de zile (pedeapsa rezultând din contopiri), Marius Constantin (ginerele lui Sandu Anghel) s-a ales cu patru ani şi şase luni de închisoare, cu executare, Fănica Anghel (soția lui Bercea) a primit trei ani şi nouă luni, iar Izaura Anghel (soția lui Marius Constantin, fiica lui Sandu Anghel) a fost condamnată la patru ani, cinci luni şi zece zile. Toate pedepsele anterior precizate sunt cu executare, ele fiind aplicate de Tribunalul Constanţa, în primă instanţă. Grinică Ion Anghel (fiul lui Sandu Anghel) a fost condamnat la şase luni, prin măsură educativă neprivativă de libertate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii