Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:25 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mircea Băsescu "Pe Teşeleanu nu-l interesau găinile mele, nici pe mine găinile lui"

ro

21 Feb, 2011 11:06 2400 Marime text

web-mircea-basescu-mediafax.jpgGândul.ro, publică, astăzi, povestea unuia dintre cei mai importanţi oameni din sistemul vamal din zonă, milionarul în euro Iulian Teşeleanu, şeful vămii Mihail Kogălniceanu, Constanţa, fost şef al Vămii Agigea.

Despre Teşeleanu cel mai bine vorbeşte prietenul său, Mircea Băsescu. Fratele preşedintelui Traian Băsescu a declarat, duminică, pentru gândul, că Iulian Teşeleanu este prietenul său şi este "o persoană corectă şi onestă".

Averea lui Teşeleanu

Teşeleanu a încasat din salarii şi stimulente, în anul 2007, echivalentul a 160.000 de euro. În anul 2009, Teşeleanu a încasat doar 23.000 de euro - de 7 ori mai puţin. În 2010, veniturile sale salariale au continuat să scadă. Cu toate acestea, nu renunţă la funcţie, ca şi alţi colegi ai săi din ale căror declaraţii de avere reiese că şi-au asigurat de pe acum o bătrâneţe liniştită.

  • Conform ultimei declaraţii de avere (aprilie 2010), Iulian Teşeleanu deţine două terenuri intravilane în Constanţa, însumând 10.500 mp, cumpărate în anii 2007 - 2008, un apartament de 130 mp, în Constanţa, cumpărat în 2006, un autoturism Infinity, cumpărat în 2007, bijuterii de 40.000 de lei, 230.000 de euro în conturi, 380.000 de euro în acţiuni.

Până în luna mai a anului 2010, Teşeleanu era şeful Vămii Constanţa-Sud (Agigea). Atunci, a fost mutat la vama Galaţi şi apoi la vama Kogălniceanu. "Pe hârtia lui nu scrie motivul transferului. Nu se spune nimic de mutare disciplinară. E un transfer în interes de serviciu", a declarat, pentru gândul, Rentea Gabriela, purtătorul de cuvânt al Direcţiei regionale pentru accize şi operaţiuni vamale Constanţa (DRAOVC).

Citeşte mai departe pe http://www.gandul.info/news/averile-vamesilor-din-constanta-mircea-basescu-despre-vamesul-milionar-teseleanu-nu-pot-sa-spun-cu-cati-oameni-am-facut-revelioane-si-daca-unii-sunt-prin-puscarii-sau-sunt-ministri-7998881

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Robert 21 Feb, 2011 17:16 DNA a protejat mafia din Constanta Port, la care este participant si Mircea Basescu !! Vezi dovezile pe link-ul http://www.exploziv-news.ro/categoryblog/section-blog/143-afaceri-mafie/805-exploziv-news-detine-dovada-ca-presedintele-anaf-sorin-blejnar-nu-este-inculpat-in-dosarul-de-coruptie-de-la-constanta-galati-realitatea-tv-si-antena3-mint-cu-nerusinare-in-scopul-santajarii-lui-blejnar-.html
  • vecinul 21 Feb, 2011 10:19 nu de gaini e vorba ci de drogurile ce veneau din brasizilia de matfa de contrabanda carea limenteaza complexele comerciale europa ale prietenului gheara si niro ale elenei udrea condusa de ion badea de la dna si de dan diaconescu...sri stie dna tace- la constanta nici o arestare -...le ati dat drumul si mafiotilor de bagatu iar amaritii fac puscarie ptr un slam...blestemati sa fiti