Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:05 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Minor reţinut pentru furturi din locuinţe

ro

06 Apr, 2015 15:04 1633 Marime text
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat, azi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul minor Ş.G. cercetat în stare de reţinere pentru săvârşirea a trei infracţiuni de furt calificat.
 
Din probele administrate până în acest moment în cauză, în sarcina inculpatului s-au reţinut următoarele:
 
În ziua de 24.08.2014, în jurul orei 16.00, prin escaladarea ferestrei PVC de la bucătărie, inculpatul a pătruns într-un apartamentul situat pe bulevardul Tomis, la parter, iar din interior a sustras un telefon mobil marca Samsung, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu în cuantum de 150 lei.
 
În perioada 24-28.09.2014, prin ruperea lacătului de la grilajul metalic şi escaladarea ferestrei balconului, inculpatul a pătruns într-o locuinţa situată pe strada Suceava, iar din interior a sustras două televizoare LCD marca Samsung, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu în cuantum de 7.000 lei.
 
De asemenea, în ziua de 05.10.2014, minorul a pătruns într-o altă locuinţă situată pe aleea Hortensiei, prin forţarea şi escaladarea ferestrei PVC de la balcon, iar din interior a sustras bijuterii din aur în greutate de 11 grame, două telefoane mobile marca Nokia, un telefon mobil marca Motorola şi cinci sticle cu băuturi alcoolice, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu în cuantum de 1.500 lei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii